REPLICA ONLINE CONSTANTA

21.2° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
21.2° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

Chiriţă rămâne sub control judiciar şi cu sechestru pe bunuri

Chiriţă rămâne sub control judiciar şi cu sechestru pe bunuri

Replica API 9 ianuarie 2016 | 23:21 334

Decizie

Decizie

Ionel Chiriţă

Fostul primar din Hârşova, Ionel Chiriţă, pus sub control judiciar într-un dosar anchetat de poliţiştii Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice, insistă, pe lângă judecători, să-i revoce măsura. Tribunalul Constanţa a decesi vineri, 8 ianuarie a.c., ca fostul ales local să rămâne sub control judiciar. Decizia nu este definitivă. Reamintim că, pe 7 mai 2015, au avut loc descinderi la Primăria din Hârşova, fiind ridicate documente din vremea în care Chiriţă era primar. Acesta este acuzat de săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave şi spălare de bani, în legătură cu atribuirea şi executarea unor contracte de achiziţii publice. Mai exact, înscrisurile financiar-contabile şi comerciale ridicate sunt din relaţia Primăriei cu mai multe societăţi comerciale de pe raza judeţului Constanţa, respectiv S.C. Rico SRL, Imvest SRL, New Ficon SRL, Reprut Reparaţii Rutiere SRL.

De precizat faptul că judecătorii i-au respins, ca fiind nefondată, şi contestaţia formulată împotriva măsurii asiguratorii a sechestrului, aplicată în dosarul nr.190/P/2015 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa , în baza ordonanţei din data de 21.12.2015,corectată prin procesul-verbal de îndreptare a erorii materiale din data de 23.12.2015. Măsura asiguratorie a sechestrului a fost instituită asupra cotei indivize ce aparţine fostului primar, din următoarele bunuri mobile şi imobile: imobil compus din clădire locuinţă P+M având suprafaţa construită la sol de 195 m2, suprafaţa desfăşurată de 326 m2, construcţii anexe având suprafaţa construită totală de 103 m2 şi suprafaţa totală de teren 971 m2, situat la adresa din oraş Hârşova; imobil compus din construcţii anexe cu suprafaţa construită totală de 51 m şi o suprafaţă totală de teren de 760 m2 situat în Hârşova; imobil - spaţiu comercial având suprafaţa utilă de 88,26 m”; autoturism marca Volkswagen POLO; autoturism marca Skoda Superb; autoturism AUDIA6; asupra cotei indivize ce aparţin inculpatului, din acţiuni deţinute la SIF Banat Crişana SA; SIF Moldova SA; SIF Transilvania SA; SIF Muntenia SA; SIF Oltenia SA. Decizia privind măsurile asiguratorii este definitivă.

Mirela Sorina PASCAL

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367