REPLICA ONLINE CONSTANTA

13.2° Constanța Mar., 30 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6715
13.2° Constanța Marți, 30 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6715
 

Chiru solicita sistarea lucrarilor la parcul eolian de la Cogealac

Chiru solicita sistarea lucrarilor la parcul eolian de la Cogealac

Replica API 25 august 2010 | 00:00 131

Gigi Chiru, şeful Inspectoratului Teritorial de Construcţii Sud-Est Constanţa, însoţit de inspectori, s-a deplasat, ieri, la parcul eolian de la Cogealac pentru a dispune încetarea lucrărilor. Numai că, inspectorii nu au avut cu cine să discute în teren, deoarece reprezentanţii firmei Ovidiu Development, executantul lucrării, nu erau de găsit. "Săptămâna trecută am transmis, prin dirigintele de şantier, măsurile ce se impuneau în acest caz, iar acum ne-am deplasat la punctul de lucru, şantierul organizat al firmei Ovidiu Development, pentru a comunica oficial rezultatul anchetei din 16 august a.c. şi măsurile dispuse prin actul de control. Întrucât reprezentanţii firmei nu erau prezenţi, am procedat la comunicare prin afişare a actelor", susţine Gigi Chiru. Tot ieri, şeful ITC a vizitat şi sediile primăriilor Cogealac şi Fântânele, pentru a informa edilii că, în cazul emiterii autorizaţiei de construire a parcului eolian, s-au încălcat o serie de prevederi legale. "Drept pentru care am dispus sistarea lucrărilor şi am solicitat emitentului anularea autorizaţiei de construire. Am informat pe cei doi reprezentanţi ai primăriilor Cogelac şi Fântânele de obligaţiile Legii 50/1991 pentru a îndeplini măsurile dispuse de ITC. Continuarea lucrărilor după ce ITC a dispus oprirea lor, constituie infracţiune şi vom sesiza Parchetul în vederea începerii urmării penale", susţine Gigi Chiru.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272