REPLICA ONLINE CONSTANTA

23.2° Constanța Sâm., 5 Oct. 2024
Anul XX Nr. 6873
23.2° Constanța Sâmbătă, 5 Octombrie 2024 Anul XX Nr. 6873
 

Chițac: Ovanesian nu a înțeles absolut nimic din ce se întâmplă în primărie. Video

Chițac: Ovanesian nu a înțeles absolut nimic din ce se întâmplă în primărie. Video

Mirela PASCAL 23 februarie 2024 | 00:00 14520

Vergil Chițac s-a aflat joi, 22 februarie în studioul Replica, unde a vorbit despre problemele urbei, proiecte și lucrările din oraș. Începând cu orele 13.00, primarul Constanței a fost în legătură directă cu cetățenii, chiar din studioul Replica, și a răspuns întrebărilor  constănțenilor.

Chitac: Ovanesian nu a inteles absolut nimic din ce se intampla in primarie. Video

Primarul Vergil Chițac a început joi, 22 februarie, seria emisiunilor live în studioul Replica, unde a răspuns întrebărilor transmise de cetățeni. Probleme comune ale constănțenilor au fost legate de toaletarea copacilor sau de locurile de parcare. În cadrul emisiunii, primarul a vorbit și despre PUG-ul Constanței și stadiul lucrărilor, despre Registrul Spațiilor Verzi, dar și alte subiecte de interes.

Totodată, Chițac a anunțat, în contextul în care s-a stabilit că alegerile locale vor avea loc pe 9 iunie, că va candida pentru încă un mandat la Primăria Constanța.

Chitac: Ovanesian nu a inteles absolut nimic din ce se intampla in primarie. VideoVergil Chițac și Mirela Pascal

Chițac candidează pentru al doilea mandat la Primăria Constanța

Nu pot să fiu ipocrit având în vedere susținerea pe care au declarat-o publică, atât președintele organizației județene și cei de la municipiu și mai mulți primari. Probabil că votul acesta care va fi, va fi o formalitate în sensul acceptării candidaturii pentru un nou mandat“, a declarat, pentru Replica, Vergil Chițac, referitor la candidatură.

Chițac, despre suspendarea PUZ-ului din Mamaia: noi nu putem acum să înlocuim un abuz prin alt abuz

În cadrul emisiunii, pe lângă răspunsurile pe care le oferea cetățenilor, Chițac a abordat și alte subiecte de interes, precum PUZ-ul din Mamaia, pe care USR îl vrea suspendat pentru o perioadă de un an, sau chiar doi. „A mai fost pus pe ordinea de zi PUZ-ul, a fost din nou respins. Noi nu ne putem juca numai de dragul unui partid politic care vrea să câștige electoral și să ducem ședințele astea de Consiliu Local în derizoriu și să punem pe ordinea de zi proiecte care au fost de două trei ori respinse cu speranța că ce? Că vor fi acceptate acum? În mod evident, dacă se pune problema pe ordinea de zi, va fi respins, bineînțeles că acesta va fi un motiv de gălăgie și de supărare și de discuții publice care nu-și au rostul. Nu-i mai puțin adevărat că această schimbare a stațiunii Mamaia a fost abuzivă, dar noi nu putem acum să înlocuim un abuz prin alt abuz, tot ceea ce putem face este să plecăm de la o realitate și să aplicăm legea. Ceea ce vă pot spune eu este că noi, primăria Constanța, am inițiat un PUZ al zonei, care este în derulare, și așteptăm să ne prezinte PUZ-ul cei care au câștigat licitația. De îndată ce ni-l vor prezenta, va trece prin comisia de arhitecți, îl vom duce în Consiliul Local și îl vom aproba. Până atunci avem grijă ca lucrurile astea horror să nu se mai întâmple”, a declarat Vergil Chițac.

PUG-ul Constanței, gata în 2025?!

Edilul a vorbit și despre PUG-ul Constanței, care ar trebuie să fie gata anul viitor. Au fost probleme cu firma care se ocupă de plan, probleme atât de mari încât au ajuns în instanță și s-a irosit timp degeaba. „Am avut un litigiu cu firma Synergetics, care a câștigat contractul. Contractul este împărțit în etape și fiecare etapă are sub etape, ei au făcut câteva sub etape la început și au spus «Domnule, am făcut sub etapele astea, dați-ne banii». Noi ne-am uitat în proiect și cei de la Financiar nu au dat viză de control, conform contractului nu trebuie să plătim subetapele, trebuie să plătim după ce se închide o etapă. Ei ne-au dat în judecată, au pierdut și au fost puși în fața acestei realități și printr-un act au spus că vor recupera timpul, termenul este tot 2025”, a declarat Chițac.

Chițac: De ce favorizez investiții imobiliare dacă avem Șoseaua de Coastă?

Schimbând registrul, am vorbit cu primarul Chițac și despre Șoseaua de Coastă, proiectul PSD aprobat în CL. Stelian Ion susține că primarul vrea să dea undă verde la construcții și că favorizează interesele imobiliare, dar și faptul că l-a catalogat drept ”profitor politic fără scrupule”, în contextul atribuirii unor merite privind reabilitarea Cazinoului din Constanța. De ce favorizez investiții imobiliare dacă avem Șoseaua de Coastă? Din contră. Chiar nu înțeleg. Șoseaua de Coastă va fi pe taluz. Cum favorizez eu pe cei care vor să construiască? Ce legătură au construcțiile? O să tot găsiți, mai ales în perioada care urmează, oameni politici cum e domnul ăsta aflat în criză de identitate, susținut de o parte a presei... De ce profit eu politic? Nu vreau să intru în discuție cu el, chiar nu merită. O să găsiți oameni de tipul ăsta specializați în a răspândi tot felul de minciuni și manipulări către constănțeni cu scopul de a-i face nemulțumiți, considerând că în scopul acesta vor beneficia din punct de vedere politic. Ei  nu pot să arate ce au făcut în viața lor, în schimb discută ce au făcut alții. Nu cred că putem să-i luăm pe constănțeni drept imbecili, așa cum face el, pentru că oamenii raționează și își dau seama că sunt manipulați. Cred că lucrurile se vor acutiza în perioada următoare și va trebui să vin pe la dumneavoastră mai des ca să fac un detox și să corectez aceste minciuni și manipulări pe care le răspândesc oameni de talia lui”, spune Chițac.

Mai multe, urmăriți în VIDEO de mai jos:

Chițac, despre Ovanesian: Nu a înțeles de ce se întâmplă în primărie

Nici Felicia Ovanesian nu a scăpat, iar Chițac spune că, ”pe măsură ce trece timpul și din activitatea pe care nu o urmăresc, dar mi se aduce la cunoștință, realmente îmi dau seama că absolut nimic nu a înțeles din ce se întâmplă în primărie și ce trebuie să se întâmple în primărie. Am motivele mele să spun asta. Declară lucruri care n-au legătură cu realitatea.

Chitac: Ovanesian nu a inteles absolut nimic din ce se intampla in primarie. VideoFelicia Ovanesian

VIDEO:

Mai jos puteți urmări emisiunea integrală:

 

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


REPLICA


LOTO

6/49
473464012
5/49
191411341337
joker
152522311710