REPLICA ONLINE CONSTANTA

13.6° Constanța Lun., 29 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6714
13.6° Constanța Luni, 29 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6714
 

Chris Brown speră la împăcarea cu Rihanna, la zece ani după ce a desfigurat-o. Ce mesaj i-a scris

Chris Brown speră la împăcarea cu Rihanna, la zece ani după ce a desfigurat-o. Ce mesaj i-a scris

Replica API 6 mai 2019 | 00:00 308

Chris Brown şi Rihanna

Încurcate sunt căile dragostei! După aproape un deceniu de când disputa lor conjugală a ținut prima pagină a tabloidelor de peste Ocean, cântărețul Chris Brown, în vârstă de 29 de ani și Rihanna, de 31 de ani, se pare că au revenit la sentimente mai bune. Cel care își croiește drum spre inima și iertarea Rihannei este Chris, bărbatul care aproape a desfigurat-o în urmă cu zece ani orbit fiind de furie.

Cariera Rihannei a luat amploare, cântecele sale ajungând să fie difuzate la cele mai cunoscute posturi de radio, iar sălile de spectacol să fie pline ori de câte ori vedeta susține un concert. În plus, artista deține propria marcă de lenjerie intimă și un brand de produse cosmetice, pe care le promovează cu ajutorul pictorialelor a căror protagonistă este chiar ea.

Rihanna a încărcat o serie de fotografii în care apare în ipostaze sexy, purtând doar lenjerie intimă, iar printre cei care au apreciat instantaneele s-a numărat și fostul iubit bătăuș, Chris Brown. El a scris un comentariu controversat. "Ești creată să faci ravagii pe Internet! Continuă să strălucești, regină! Te rog să creezi muzică în curând", au fost cuvintele acestuia.

Comentariul său a fost apreciat de peste 7000 de persoane, luate prin surprindere de mesajul artistului, ținând cont că legătura dintre el și Rihanna nu s-a încheiat în termeni amicali.

În dimineața zilei de 8 februarie 2009 un echipaj de poliție a sosit la locuința celor doi amorezi, fiind alertat de vecini. În urma unei dispute aprinse, Brown i-a aplicat Rihannei mai multe lovituri în zona feței, artista având nevoie de îngrijiri medicale și de spitalizare.

De altfel, Brown este cunoscut pentru ieșirile sale necontrolate, fiind arestat de mai multe ori pentru tulburarea liniștii publice și alte violențe. În ianuarie 2019 a fost acuzat de viol de o tânără de origine franceză, însă acuzațiile nu au fost demonstrate în instanță.

click.ro

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272