REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.1° Constanța Sâm., 4 Mai 2024
Anul XX Nr. 6719
17.1° Constanța Sâmbătă, 4 Mai 2024 Anul XX Nr. 6719
 

Ciclism - UCI: Echipele din Rusia şi Belarus, excluse din competiţii

Ciclism - UCI: Echipele din Rusia şi Belarus, excluse din competiţii

Replica API 4 martie 2022 | 00:00 433

Echipele din Rusia şi Belarus au fost excluse din toate competiţiile cicliste, a anunţat marţi Uniunea ciclistă internaţională (UCI), citată de AFP și Agerpres.

Vizată de această sancţiune este şi Gazprom-RusVelo, singura echipă rusă de nivel înalt din plutonul profesionist, care urma să participe în perioada următoare la trei competiţii din calendarul mondial: Tirreno - Adriatico şi Milano - Sanremo, în Italia, şi Turul Cataloniei, în Spania.

Comitetul director al UCI a închis totodată uşa, cu efect imediat, echipelor sau selecţionatelor naţionale ale Rusiei şi Belarus, în toate probele din calendarul internaţional.

Vineri, UCI condamnase "cu cea mai mare fermitate încălcarea dreptului internaţional şi a integrităţii teritoriale ucrainene", după declanşarea invaziei Rusiei.

Forul internaţional de ciclism, prezidat de francezul David Lappartienet, a explicat că aplică deciziile ferme luate de Comitetul Internaţional Olimpic, care a recomandat luni ca Rusia şi Belarus să fie suspendate din competiţiile sportive.

Echipa Gazprom-RusVelo, care concurează în al doilea eşalon al ciclismului profesionist, este compusă din 21 de rutieri, nouă dintre ei fiind de ruşi.

Formaţia rusă, care a participat deja la Turul Italiei, în 2016 şi 2017, a concurat ultima oară la Turul Emiratelor Unite, unde a obţinut o victorie de etapă prin tânărul ceh Mathias Vacek (19 ani).

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272