CIN CIN-ul lui MOCIANU, după MUNCA la NEGRU, are PROBLEME acum cu AUTORIZAȚIA de FUNCȚIONARE
CIN CIN-ul lui MOCIANU, după MUNCA la NEGRU, are PROBLEME acum cu AUTORIZAȚIA de FUNCȚIONARE
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestSorin Mocianu, fostul consilier județean, pare să sfideze legile în Piața Ovidiu. Aici, funcționează SC Cin Cin SRL, un restaurant destul de cunoscut în zonă prin prisma vechimii sale. Se pare însă că Mocianu mai calcă pe bec, din când în când, și nu ține cont de legislația în vigoare. A fost sancționat de câteva ori de Poliția Locală, ultima acțiune de acest gen desfășurându-se în luna septembrie a anului trecut. Atunci, fostul consilier a fost acuzat că a obstrucționat un control, prin neprezentarea documentelor solicitate. Polițiștii aveau informația potrivit căreia terasa din Piața Ovidiu funcționează fără autorizație de funcționare. De fapt, fie vorba între noi, nu este exclus ca un binevoitor să-i fi făcut un bine și să-l fi pârât. Mocianu a contestat amenda, considerând că merită doar un avertisment, fără succes. Societatea nu se află la prima abatere.
Sc Cin Cin SRL a fost sancționată, în octombrie anul trecut, pentru obstrucționarea unui controlul al Poliției Locale, prin neprezentarea documentelor solicitate. Polițiștii locali aveau informația potrivit căreia terasa din Piața Ovidiu funcționa fără autorizație de funcționare pentru desfășurarea de activități cu caracter temporar, autorizația expirând la data de 31 august2019.
Invitat la sediu cu autorizația, reprezentantul Cin Cin nu a dat curs solicitării
I s-a pus în vedere administratorului societății să prezinte la sediul Poliției Locale cu autorizația de funcționare terasă, cartea de identitate a administratorului și Registrul unic de control. Administratorul nu a fost prezent la data controlului și nici nu s-a prezentat la sediul organului de control. A fost emisă o nouă adresă, prin intermediul căreia i s-a adus în vedere că neconformarea constituie contravenția prevăzută de art. 72 din HCLM 427/2017 și se sancționează cu amendă contravențională de 2.500 lei.
Societatea spune că documentele au fost prezentate la data de 22.10.2019, înainte de comunicarea procesului-verbal. Numai că, la data la care pretinde că a prezentat documentele, procesul-verbal fusese deja întocmit, chiar dacă nu se comunicase, fapta contravențională consumându-se la momentul expirării termenului acordat de organele de control.
Cin Cin nu este la prima abatere. În 2017, amendată cu 10.000 lei
Societatea Cn Cin a contestat amenda în instanţă, la Judecătoria Constanţa. Magistraţii i-au respins plângerea însă, pe 14 iulie a.c., a formulat recurs. Este relevant de reținut că în sarcina societății s-au mai pus, de-a lungul timpului, și alte fapte de încălcare a prevederilor HCLM 427/2017,fiindu-i aplicat un avertisment pentru două dintre acestea. Prin urmare, sancțiunea avertismentului s-a dovedit a fi ineficientă, spun magistrații, pentru îndeplinirea scopului educativ și preventiv al sancțiunii, societatea nemaifiind la acest moment în situația de a putea pretinde că sancțiunea avertismentului ar fi suficientă.
Tot anul trecut, societatea a fost sancționată de ITM pentru că ar fi angajat la restaurantul din Piața Ovidiu o persoană, fără forme legale.
În 2017, societatea lui Mocianu a mai fost sancționat de reprezentanții Primăriei Constanța cu amendă în cuantum de 10.000 de lei, fiind, totodată, dispusă măsura suspendarea activității comerciale până la remedierea situației care a cauzat suspendarea activității. În sarcina SC Cin Cin SRL s-a reținut că a permis clienților să fumeze pe terasa unității cu acoperișul netractat, unde se desfășoară activitate comercială de tip alimentație publică. Deși, pe fond, a reușit să obțină o hotărâre favorabilă, la recurs, a pierdut.
Mirela PASCAL
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News