REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.4° Constanța Lun., 6 Mai 2024
Anul XX Nr. 6721
12.4° Constanța Luni, 6 Mai 2024 Anul XX Nr. 6721
 

Cinci dosare de daună au fost avizate la Asirom ca urmare a incendiului din KM 4-5

Cinci dosare de daună au fost avizate la Asirom ca urmare a incendiului din KM 4-5

Replica API 29 decembrie 2021 | 00:00 837

Asirom Vienna Insurance Group a primit, până în prezent, cinci notificări de daună, patru dintre acestea fiind în baza asigurărilor facultative pentru locuinţă şi una pentru CASCO, ca urmare a incendiului din data de 16 decembrie 2021 din parcarea subterană a blocului din KM 4-5, potrivit unui comunicat, scrie Agerpres.

"Asirom este alături de asiguraţii săi şi în momentele cele mai dificile ale acestora şi a făcut tot posibilul pentru soluţionarea cât mai rapidă a dosarele de daună depuse. Un partener Asirom VIG specializat în evaluarea daunelor s-a deplasat la faţa locului şi a efectuat constatarea daunelor şi analiza situaţiei pentru a soluţiona rapid dosarele de daună pentru persoanele păgubite. Toate dosarele de daună deschise la Asirom au fost ofertate în vederea despăgubirii în decursul a 3 zile lucrătoare de la avizarea acestora", se menţionează în comunicat.

În noaptea de 15 spre 16 decembrie, un blocul a fost cuprins de flăcări, incendiul extinzându-se după ce focul a afectat mai multe maşini aflate în parcarea subterană a imobilului.

Asirom VIG are o reţea naţională de 140 de agenţii, 1.500 de agenţi activi şi numeroşi parteneri externi.

Asirom face parte din Vienna Insurance Group (VIG), companie cu peste 200 de ani de experienţă în domeniul financiar şi lider pe piaţa asigurărilor, atât în Austria, cât şi în Europa Centrală şi de Est. VIG gestionează 50 de companii de asigurări din 30 de ţări şi are peste 25.000 de angajaţi.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212