REPLICA ONLINE CONSTANTA

18.4° Constanța Sâm., 27 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6803
18.4° Constanța Sâmbătă, 27 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6803
 

Cine este administratorul provizoriu de la Canalele Navigabile, ținut pe funcție de 5 ani?

Cine este administratorul provizoriu de la Canalele Navigabile, ținut pe funcție de 5 ani?

Mirela PASCAL 12 aprilie 2024 | 00:00 2480

Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime (CN ACN) SA Constanţa este una dintre companiile de stat condusă de aceiași oameni de ani de zile... provizorii. Fie că au experiență în domeniu sau nu, scaunele administratorilor nu s-au răcit în ultimii ani, cu excepția fostului director Daniel Georgescu care a fost înlocuit cu Florin Goidea și a altor câțiva traseiști, obișnuiți să ocupe funcții prin Consiliile de Administrație din companiile statului. Au rămas bătuți în cuie Georgeta Bumbac și Laurențiu Voicu, un om cu ștate vechi în Ministerul Transporturilor. Dar cine-i ține în brațe pe cei doi? Despre Bumbac se știe că e fina lui Felix Stroe, iar despre Voicu, ajuns la ACN prin 2019, puțini cunosc faptul că este soțul Cătălinei Porumbel, prezentatoare la Antena 3. Este un om mai mult decât discret dar, în același timp, omniprezent în instituțiile statului.

Cine este administratorul provizoriu de la Canalele Navigabile, tinut pe functie de 5 ani?Laurențiu Voicu

Politizarea instituțiilor statului este povara pe care România o cară în spate de zeci de ani. Pe principiul „vin ai noștri, pleacă ai voștri”, fiecare guvernare a avut grijă să-și numească proprii oameni în conducerea companiilor de stat. Posturile sunt râvnite dintr-un singur motiv: muncă puțină, spre deloc, și bani mulți, foarte mulți. Deși un Consiliu de Administrație poate funcționa, potrivit legii, cu trei membri, schema este încărcată la maximum în majoritatea companiilor.

Cine este administratorul provizoriu de la Canalele Navigabile, tinut pe functie de 5 ani?Cătălina Porumbel

Peste 12.000 de lei, remunerația membrilor CA al Canalelor Navigabile

Există CA-uri care au și câte șase membri care, teoretic, trebuie să participe o dată pe lună la ședințe și... cam atât, iar remunerația este mai mult decât generoasă. La Canalele Navigabile, de exemplu, administratorii, șase la număr, câștigă pe lună un salariu brut de 12.212 lei.

Cine este administratorul provizoriu de la Canalele Navigabile, tinut pe functie de 5 ani?

Fac parte din categoria oamenilor bine înfipți în Consiliul de Administrație, unde colcăie de interese și jocuri de culise, și Georgeta Bumbac, despre care se știe că e fina lui Felix Stroe, baronul PSD Constanța. Și mai avem un nume care nu se dă dus de la ACN: Laurențiu Voicu.

Laurențiu Voicu, veșnicul administrator al ACN și soțul prezentatoarei TV Porumbel, de la Antena 3

Laurențiu Voicu, de profesie jurist, este unul dintre cei mai apropiați oameni ai fostului ministru al Transporturilor, Răzvan Cuc, om cu ștate vechi în Ministerul Transporturilor. Între 2006 și 2014, a ocupat mai multe posturi în această instituție. Între 2014 și 2016, a fost consilierul personal al președintelui Autorității pentru Administrarea Activelor Statului. Începând din 2016, a ocupat funcția de director al Direcției de Comunicare, Relația cu Patronatele, Sindicatele și Organizațiile Neguvernamentale din Ministerului Transporturilor. A fost prezent, de-a lungul timpului, în CA al TAROM sau Administrația Fluvială Dunărea de Jos ori Societatea Telecomunicații CFR. Poziții care îi aduc un venit cumulat modic (pentru nivelul său) de 200.000 de lei pe an.

Cine este administratorul provizoriu de la Canalele Navigabile, tinut pe functie de 5 ani?

 

Voicu este soțul Cătălinei Porumbel, prezentatoare TV, veterana postului Antena 3. Porumbel a început de jos, la Realitatea TV, ca și reporter.

Cine este administratorul provizoriu de la Canalele Navigabile, tinut pe functie de 5 ani?Cătălina Porumbel

Apoi a migrat la RTV-ul lui Sebastian Ghită, și de aici a ajuns la Antena 3 unde a prezentat știrile de la ora 16:00 și apoi emisiunea „Editia de weekend“. Cătălina Porumbel și soțul acesteia, Laurențiu Voicu, şi-au unit destinele pe 27 august 2016, fiind cununați de Oana Zamfir ex Stancu, împreuna cu soțul sau, senatorul PNL Daniel Zamfir. Laurențiu Voicu este un om discret, deși este omniprezent în instituțiile statului. Nu apare în fotografii alături de soția sa, și nici la evenimente politice.

Cine sunt ceilalți „preafericiți“ de la ACN!

Alături de Bumbac și Voicu, completează tabloul „preafericiților“ de la ACN Constantin Gabriel Bunduc, Voicu Cheța, Petrică Lucian Rusu, Mara - Cristina Togănel. Mara Cristina Togănel este fostul prefect de Mureș, numit în noiembrie 2020, anterior ocupând mai multe funcții: vicepreședinte al PNL Mureș, președinte al OFL Mureș, totodată cea de consilier județean din partea PNL.

Cine este administratorul provizoriu de la Canalele Navigabile, tinut pe functie de 5 ani?Mara Cristina Togănel

De profesie economist, ascensiunea în politică a Marei Togănel coincide cu momentul în care a devenit șefa de cabinet a fostului președinte CJ Mureș, Ciprian Dobre.

Cine este administratorul provizoriu de la Canalele Navigabile, tinut pe functie de 5 ani?CV-ul lui Togănel

Și-a dat demisia din funcția de prefect, în scandalul azilelor

În august 2023, și-a dat demisia din funcția de prefect, în urma descoperirilor din azilul din Bărdești, ocupând, apoi, postul de director cabinet prefect. „Este indiscutabil că situația de la azilul din Bărdești este una inumană, tragică, pe care o condamn cu toată fermitatea, drept pentru care susțin că cei vinovați trebuie să plătească. Având în vedere contextul generat de aceste întâmplări cumplite, am luat decizia de a-mi depune mandatul de prefect al județului Mureș“, a transmis aceasta pe Facebook.

Angajatul lui Oancea, de la Tinmar Energy SA, numit și el în conducerea ACN

A mai ajuns la conducerea Canalelor Navigabile și Petrică Rusu, secretarul general adjunct al Guvernului României, ocupând funcția din noiembrie 2022. Numirea în Guvern venea la doi ani de când tânărul din Paşcani luase o ţeapă monumentală de la PNL, promiţându-i-se loc eligibil pe lista de la alegerile parlamentare, dar fiind lăsat pe dinafară. 

Cine este administratorul provizoriu de la Canalele Navigabile, tinut pe functie de 5 ani?CV-ul lui Rusu

Din 2010 până în 2022, când a ajuns la Guvern, a fost director regional la compania afaceristului Augustin Oanea, Tinmar Energy SA.

Cine este administratorul provizoriu de la Canalele Navigabile, tinut pe functie de 5 ani?Petrică Rusu

Revenind la Pîrvulescu, acesta a avut contract de mandat la Canalele Navigabile din 11.07.2019, pe vremea când PSD încă deținea controlul la Constanța. Nu se știu prea multe despre el, mai mult decât cunoașteți. În afară de statutul din Consiliul Local, pe care l-a avut în vremea PSD, Pîrvulescu nu are cu ce să se laude. A fost directorul ANR un an de zile și cam atât. Numele său este asociat cu cel al lui Valentin Gheorghe Ionescu și al firmei Sisteme Internaționale de Afaceri SA. Numele lui Gheorghe Ionescu apare și în cea mai nouă declarație de avere a lui Pîrvulescu, din care aflăm că Pîrvulescu i-a împrumutat afaceristului suma de 125.000 de lei.
 
Deși se opun din gură politizării și promit că vor lua măsuri sau vor adopta acte normative pentru a o diminua, toate partidele o practică. Mai grav este că această căpușare cu oameni incompetenți duce la instituții ineficiente care ajung să fie pe pierdere, în contrast cu oamenii de partid care își umplu buzunarele.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Poate ca fac munca buna. in Romania nu exista oameni capabili, ca la toate societatile da stat voi aveti ceva cu directorii, adminitratorii sau chiar cu muncitorii.
0
0
Intrebare intrebatoare! Este vreunul angajat pe baza unui concurs ! Concurs adevarat! Nu facatura! Majoritatea sunt veniti trasi de unul sau de altul sau pusi politic! Unii nu au nici o legatura cu profesia! Ingineria este grea, la fel ca si carnea de porc! Profesionistii au iesit la pensie sau au plecat in tari straine! Traiasca PCR! Pilarac, amantlac, rubedenii,etc. CORUPTIE!
7
0
Multa mooe de analfabeti functionali. Mai ales dobitocul ala cu nevasta la antena 3
6
1
pacat ca nu intelegem un lucru atat de simplu! politica din ...varf se mentine cu ...cotizatii! oameni pusi politic in posturi de STAT!contribue, li se dau salarii mari si ei ...decarteaza unde trebue,sa mearga ...treaba !asa a fost ,asa este, asa va fi! omul cinstit, muncitor, capabil , gospodar se tarae de pe o zi pe alta asteptand un salariu modest si o pensie sa si plateasca C A Reul la batrani!
4
0
Cam ofilite....
2
0
Este APM sau ACN? Scuze de deranj, noapte bună copiii!
6
1

REPLICA



LOTO

6/49
4219716334
5/49
91935222527
joker
51729436