Cine este blonda cu care a fost surprins Mario Fresh la mall. Iubitul fiicei Andreei Esca a strâns-o în braţe
Cine este blonda cu care a fost surprins Mario Fresh la mall. Iubitul fiicei Andreei Esca a strâns-o în braţe
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestMario Fresh
Toate îi merg din plin lui Mario Fresh. A făcut o figură frumoasă la "Exatlon", în Republica Dominicană, a revenit pe pământ românesc şi şi-a luat o super maşină cu care face furori prin trafic. Asta nu este tot, însă. Artistul a defilat prin mall cu o blondă, pe care a ţinut-o de mână şi a îmbrăţişat-o.
Proaspăt întors de la "Exatlon", iubitul fiicei Andreei Esca şi-a cumpărat un superb BMW, în valoare de 30.000 de euro, şi şi-a luat şi permisul de conducere recent. Zilele trecute, fotoreporterii Click! l-au surprins în trafic la volanul bolidului său de viteză cu care a făcut un adevărat raliu pe DN1. Mario Fresh nu a călătorit însă singur. Pe scaunul din dreapta s-a aflat o tânără blondă, pe care a dus-o într-un centru comercial. Cei doi s-au ţinut de mână şi s-au îmbrăţişat prin mall fără să se ferească de nimeni.
Este şi de înţeles de ce cântăreţul nu s-a temut că ar fi putut fi recunoscut de cineva cu o altă fată, căci blonda este nimeni alta decât Raluca Gălăţanu, sora lui. După ceva timp petrecut la mall, cei doi fraţi au mers într-un complex de locuinţe din zona de nord a Capitalei.
Alexia Eram și Mario Fresh formează un cuplu de aproape trei ani. Cei doi s-au întâlnit la lansarea unei piese interpretate de Alex Velea. Fiica Andreei Esca s-a mutat la facultate în Anglia, însă nu crede că acest lucru va fi un obstacol în relația lor.
„Mario rămâne aici, în România. La Londra o să stau într-un cămin și o să fac naveta în fiecare zi. Fac cam jumătate de oră cu trenul. E singurul dezavantaj. Vreau să vin acasă o dată la două săptămâni”, spunea Alexia Eram la începutul studiilor.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
10.4° Constanța 















