Cine este tânărul care s-a spânzurat în pădurea de lângă Năvodari!
Cine este tânărul care s-a spânzurat în pădurea de lângă Năvodari!
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestUn tânăr de doar 25 de ani, care abia începuse să guste viaţa şi să o îmbrăţişeze, cu bune şi cu rele, a decis să-şi taie aripile şi să se sinucidă, fără să lase vreo explicaţie rudelor şi familiei care îi plâng pierderea.
Andrei N., tânărul din comuna Lumina care s-a spânzurat în data de 3 martie a.c. într-o pădure de lângă Năvodari, nu a lăsat nici măcar o clipă să se întrevadă drama şi lupta interioară ce aveau să-l conducă, în cele din urmă, la suicid. Absolvent al Academiei Mircea cel Bătrân, din Constanţa, Andrei era pasionat şi de fotografie, prin intermediul căreia îşi manifesta sensibilitatea ori de câte ori vreun cadru îi capta atenţia.
Familia, aflată încă în stare de şoc, nu cunoaşte vreun motiv clar care să fi stat la temelia acestei decizii. Rudele spun că nu suferea de vreo afecţiune, iar în viaţa lui toate păreau aşezate. ”Nu avea probleme, nu știm ce l-a făcut să recurgă la acest gest, era sănătos...așteptăm autopsia. Nu am știut când a plecat de acasă, stătea cu noi în casă”, a declarat, pentru Replica, mătușa lui Andrei.
Mesajele curg pe pagina de Facebook a lui Andrei, prietenii acestuia nu reuşesc să-i accepte pierderea, şi să înţeleagă ce l-a determinat să recurgă la acest gest extrem, la o încheiere a socotelilor cu viaţa.
“Drum bun spre stele Roky . Dumnezeu sa te aibă în pază”, “Încă îți aștept sfaturile și să-mi spui că ne vedem la vară la mare pe faleza unde ne-am întâlnit prima dată...aștept până și romanele alea lungi când mă certai că făceam prostii...Drum bun , prietenul meu drag. Ai fost și vei rămâne băiatul meu de suflet cu zâmbetul mereu pe chip care îmi făcea ziua mai bună indiferent de problemele pe care le aveam. Fii în grija lui Dumnezeu și să ai grijă de mine și de acolo , de sus. Îmi vei lipsi la nesfârșit! love u so much ”, “O persoană cu mult umor și zâmbetul pe buze , așa te vedeam eu. Poate că viața a fost prea dură cu tine. Îmi pare sincer rău că am auzit ceea ce s-a întâmplat cu tine, sper să îți găsești liniștea acolo sus și să ai grijă de ai tai...cei pe care i-ai lăsat cu durere în suflet! Dumnezeu să te ierte Andrei. ”, “Dumnezeu să te ierte Andrei. Chiar nu pot sa cred ca ai ajuns la un act atât de extrem, mai ales ca acum 2 săptămâni și ceva, chiar ne-am întâlnit și am stat de vorbă. Păreai atât de fericit, Chiar îmi povesteai de planurile tale de viitor, cum ai vrea să faci scoala de fotografie, ca să poți pleca în străinătate pentru o viață mai bună. Dumnezeu să te aibe în paza Lui!”, sunt doar câteva dintre zecile de mesaje postate de către prietenii tânărului.
A.M.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News