REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.4° Constanța Vin., 3 Mai 2024
Anul XX Nr. 6718
11.4° Constanța Vineri, 3 Mai 2024 Anul XX Nr. 6718
 

Cine este tânărul fără jumătate de corp care a apărut alături de Morgan Freeman la deschiderea Mondialului din Qatar

Cine este tânărul fără jumătate de corp care a apărut alături de Morgan Freeman la deschiderea Mondialului din Qatar

Valentina CAMARA 22 noiembrie 2022 | 00:00 577

Moment emoționant de la deschiderea Campionatului Mondial de Fotbal din Qatar, acolo unde Morgan Freeman a fost invitat special. Celebrul actor a transmis un mesaj de speranță, unitate și toleranță. Lângă faimosul star de la Hollywood s-a aflat Ghanim Al Muftah, un vlogger cu dizabilități, cunoscut pentru discursurile sale motivaționale, potrivit Daily Mail.

Țara gazdă, Qatar, și Ecuador au jucat primul meci al turneului final, pe stadionul Al Bayt. Înainte de fluierul de start, zeci de spectatori au asistat la o ceremonie grandioasă. 

Celebrul actor american, Morgan Freeman, a fost vocea spectacolului, cu un discurs puternic în începutul festivității. Unul dintre cele mai impresionante momente l-a reprezentat apariția lui Ghanim Al Muftah, în vârstă de 20 de ani. Tânărul care reprezintă un simbol al voinței și determinării s-a născut cu sindromul de regresie caudală, o afecțiune rară care afectează dezvoltarea jumătății inferioare a corpului.

Foarte activ pe rețelele sociale, unde postează numeroase clipuri din viața sa, Ghanim Al Muftah este o sursă de inspirație pentru tinerii și persoanele cu dizabilități din întreaga lume. Canalul său de YouTube a strâns peste 800.000 de abonați, iar pe contul de Instagram este urmărit de peste 3 milioane de oameni.

Tânărul din Qatar este vlogger și filantrop

Cu ajutorul familiei sale, tânărul din Qatar a înființat Asociația Ghanim, care donează scaune cu rotile persoanelor aflate în nevoie.

Ghanim Al Muftah a fost ales dintre ambasadorii oficiali ai Campionatului Mondial de Fotbal 2022.

„În cadrul capacităților mele de ambasador la Campionatul Mondial de Fotbal, vreau să transmit un mesaj de speranță, incluziune, pace și unitate pentru umanitate”, a declarat recent Al Muftah.
Invitatul lui Morgan Freeman la deschiderea Mondialului practică diverse sporturi

Ghanim Al Muftah este o inspirație pentru toată lumea. În ciuda condiției sale fizice, tânărul din Qatar spune că înotul, scuba diving, fotbalul, drumețiile și skateboarding-ul sunt sporturile sale preferate.

Bineînțeles, fotbalul se află printre pasiunile sale. La școală, tânărul obișnuia să joace purtând pantofi pe mâini și alerga după minge cu prietenii săi „de mărime normală”,  potrivit Daily Mail.

Invitatul lui Morgan Freeman la deschiderea Campionatului Mondial de Fotbal din Qatar speră să concureze în viitor la Jocurile Paralimpice, potrivit click.ro .

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272