REPLICA ONLINE CONSTANTA

24.4° Constanța Mie., 4 Oct. 2023
Anul XX Nr. 6506
24.4° Constanța Miercuri, 4 Octombrie 2023 Anul XX Nr. 6506

Cine ia HÂRBURILE din trafic la control? O imagine cu o troacă încărcată până la refuz a devenit virală

Cine ia HÂRBURILE din trafic la control? O imagine cu o troacă încărcată până la refuz a devenit virală

Replica API 22 noiembrie 2017 | 00:00 208

În atenţia autorităţilor!

În atenţia autorităţilor!

Problema microbuzelor supra-încărcate cu pasageri revine în actualitate. Dacă pe timpul verii Consiliul Judeţean Constanţa anunţa măsuri, controale şi aşa mai departe, iată că sezonul rece vine cu o... „surpriză”: aproape nimic nu s-a schimbat, rămâne cum am stabilit – vorba unei reclame!

În plină zi de luni, când toți oamenii pleacă înspre serviciu sau școală, cei care fac naveta sunt cei mai chinuiți. Și asta mai ales pe ruta Murfatlar-Valu lui Traian-Constanța, după cum se poate observa dintr-o imagine devenită virală! Aceasta a fost surprinsă luni, 20 noiembrie, în stația din Valu lui Traian, unde oamenii erau înghesuiți bine, inclusiv pe scările de acces ale mașinii. Cine sunt vinovaţii? Avem o listă întreagă: transportatorii care fixează „normă de călători” şoferilor, şoferii de microbuze care practică acest „sport” periculos, oamenii care, neavând de ales, presaţi de timp, acceptă să îşi pună vieţile în pericol şi... autorităţile!

Dar, cine să controleze? Avem aşa: Poliţia Rutieră, ISCTR (control în trafic), Consiliul Judeţean Constanţa, prin departamentul de specialitate, Comisariatul pentru Protecţia Consumatorilor, care, prin şeful Horia Constantinescu, încercase o acţiune de verificare. Dar, legea nu îi permite să se pună în faţa microbuzelor. Ar fi un soi de abuz în serviciu, deci trebuie gândită o acţiune „ca la carte”, cu instituţii, fiecare pe „felia” ei de atribuţii. Şi, cel mai important, trebuie ca mai-marii judeţului să priceapă că altele erau condiţiile de trafic acum câţiva ani, şi altele acum. Deci, ar trebui regândit numărul de licenţe care sunt acordate pe trasee.

Dar... nu se doreşte, probabil. Că, cum să se împartă „caşcavalul” între mai mulţi. În speranţa că cei de la CJC şi celelalte instituţii menţionate mai sus vor lua măsuri, iată ce spune şeful Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor, Horia Constantinescu: „Suntem în desfăşurarea unei acţiuni privind unii dintre transportatorii mari din judeţ. La acest moment trecem în revistă starea tehnică - atât cât ne permite competenţa -, iar în măsura în care vom putea, vom investiga şi prestarea serviciului in sine! Aş vrea să nu uitaţi că CJPC Constanţa nu poate opri mijloacele de transport, în timp ce acestea rulează!

Modalitatea uzitată în vară (când Horia Constantinescu a încercat să oprească un microbus care era plin până la refuz – n.r.), a avut ca primă reacţie apostrofarea mea, chiar de către cei care ar fi trebuit să nu se suie în aceste ‘telecabine’ ale neşansei!”, a spus Horia Constantinescu. Şi, da, pe lângă problema supra-încărcării microbuzelor, există şi această „bubă” a parcului auto învechit. Nu are sens să ne ascundem după deget: multe microbuze sunt adevărate dricuri pe patru roţi, dar care, miraculos, trec de testările ITP! De menţionat că, urmare a sesizării cotidianului „Replica” de Constanţa, vicepreşedintele CJC Claudiu Palaz a declarat că urmează să fie luate măsuri.

Alexandra CUCU, Claudia CORBU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
41162937266
5/49
156923936
joker
9153820265