REPLICA ONLINE CONSTANTA

13° Constanța Mie., 24 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6709
13° Constanța Miercuri, 24 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6709
 

Cine sau ce se află în spatele firmei care a contestat rezultatul licitaţiei pentru Cazinoul Constanţa?

Cine sau ce se află în spatele firmei care a contestat rezultatul licitaţiei pentru Cazinoul Constanţa?

Replica API 14 septembrie 2019 | 00:00 1333

Lovitură incredibilă pentru administraţia publică locală, dar mai cu seamă pentru constănţenii care aşteaptă, de ani de zile, ca emblematicul Cazinou să-şi recapete strălucirea! Una dintre firmele participante la licitaţia pentru reabilitarea Cazinoului a contestat, în ultima zi când putea fi făcut acest lucru, rezultatul competiţiei. La licitaţie au participat trei asocieri de firme, iar cu câteva ore înainte ca atribuirea contractului să devină certitudine, Eldiclau SRL a contestat verdictul licitaţiei. Prin urmare, lucrările de reabilitare nu încep nici luna aceasta, posibil nici în următoarele luni – în funcţie de cât durează tranşarea acestei contestaţii.

Reamintim că, în luna iulie, Compania Naţională de Investiţii a dechis ofertele depuse pentru consolidarea şi restaurarea acestui obiectiv important pentru constănţeni şi pentru litoralul românesc. La licitaţie au depus oferte următoarele asocieri de firme: 1. Asociere SC Eldiclau SRL (lider de asociere) & Telekom România Mobile Communications SA& Research Consorzio Stabile Societa Consortile A SRL & Implex Romcatel Cercetare Proiectare SA şi subcontractanţii Hoiura Electro Construct SRL, Facility Instal SRL şi Helinick SRL; 2. Asociere Aedificia Carpaţi SA (lider de asociere) & SC Remon Proiect SRL & SC Profesional Construct Proiectare SRL& SC Tehnoinstal SRL şi subcontractantul - Schindler România SRL; 3. Asociere SC Construcţii Erbaşu SA (lider de asociere) & SC Concas SA & SC Euras SRL & SC Polarh Design SRL. Contractul a fost adjudecat de Asociere Aedificia Carpaţi SA, însă vineri, 13 septembrie, rezultatul a fost contestat de SC Eldiclau SRL.

Conform relatărilor presei, toate firmele lidere de proiect care au depus oferte s-au confruntat cu probleme (mai mici sau mai mari) în justiţie. Însă, merită să ne îndreptăm atenţia către această SC Eldiclau care stopează planurile de reabilitare pentru Cazinou – deci, nu este exclus ca în acest ritm să asistăm la prăbuşirea emblematicei clădiri! Aşadar, Eldiclau, firmă înfiinţată în 1996, a devenit cu adevărat celebră în ianuarie anul curent, când jurnaliştii descopereau că a sâştigat un contract de 5 milioane de euro pentru construirea unui nou terminal pentru aeroportul din Timişoara, “în condiţiile în care Eldiclau SRL, firma care a luat faţa unor companii de renume de pe piata construcţiilor rezidentiale şi se prezintă cu un profit de doar 94.405 lei la ultimul bilanţ depus” – notează impactpress.ro. “În principiu, SC Eldiclau SRL n-ar fi avut voie să participe la o selecţie de oferte pentru contracte finanţate din bani publici, în condiţiile in care, conform datelor de pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice, are datorii de 9.864.777 de lei”, se mai arată în articolul publicat de impactpres.ro pe seama aeroportului din Timişoara. În acelaşi articol se mai face referire la faptul că firma “este agreată să execute lucrări la clădirile SRI, DIPI sau Guvernului, deşi acolo nu se intra atât de uşor. Explicaţia este destul de simplă: conform informatiilor din branşa constructorilor, Eldiclau este o firmă acoperită care face parte din imperiul Tender”.

Nu băgăm mâna în foc pentru informaţiile vehiculate în articolul citat, însă ridică semen de întrebare următoarele aspecte: asocierea condusă de SC Eldiclau la licitaţia pentru Cazinou a depus o ofertă mai ridicată (financiar) decât cea depusă de Aedificia Carpaţi SA. La prezentarea firmelor din cadrul asocierilor intrate în competiţie, Eldiclau este descrisă drept “tip operator – mic”, operatorul de tip mare din această asociere fiind Telekom; în schimb, asocierea condusă de Aedificia indică drept „operator de tip mare” pe Aedificia.

click pe imagini!

Comparând lucrările executate până în prezent de cele două firme, din nou, cele mai importante lucrări ca anvergură sunt bifate de Aedificia. La capitolul număr de angajaţi, Eldiclau figurează cu 40 de persoane, în timp ce Aedificia, cu 264. (puteţi accesa, pentru comparaţie, site-urile: ediclau.ro şi aedificia.ro).

Pentru reabilitarea Cazinoului, suma pusă la bătaie este de circa 60 de milioane de lei fără TVA. Pentru a rămâne tot în zona cifrelor, precizăm şi următoarele: pentru anul 2018, Eldiclau SRL a raportat o cifră de afaceri de 19.325.304 lei; în 2017: 10.636.022; în 2016: 36.291.307. Aedificia Carpaţi SA a raportat în 2018 o cifră de afaceri de 24.357.662 lei, în 2017: 53.253.779; în 2016: 65.387.243; în 2015: 203.553.764 lei.

A.C.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
USR-ul sa traiasca, impreuna cu toti acoperitii care sai care sustin si finanteaza din umbra acest partid ! Se dau peste cap sa opreasca tot ce se face in aceasta tara astfel incat sa manipuleze opinia publica. Noi, oamenii suntem de vine pentru ca visam la cai verzi pe pereti ! Primare, semneaza contractul chiar daca e facuta contestatie!
1
1
Cine a platit ca sa mai plateasca si asta ? Problema este ca povestea asta va mai dura un an . Poate intre timp devine si eldiclau asta mare sau poate cade primaru si se reface licitatia . Dca era mazare , ce Loft iesea acolo !
1
0
Cum plateste contestatorul daune daca nu castiga contestatia?
0
1
Esti bou frustrat si sinistru! Vezi ca cititul legislatiei in vigoare nu dauneaza grav sanatatii, ca onanismul pe care il practici asiduu! Retard ce esti!
4
2
Il lasati sa cada cu buna stiinta. Sunteti niste nesimtiti.
3
1
Bai zdrentoilor, lasati dracu' licitatiile astea trucate ca ma tavalesc de ras si ma slobozesc pe voi Guvernul asta de cacao trebuie sa dea o ordonanta de urgenta prin care sa atribuie in mod direct contractul unei firme serioase si credibile, pana la urma indiferent de afinitatile cuiva. Este un caz de urgenta, de forta majora, iar asta cu contestatul mi se pare o caterinca servita populatiei pentru a justifica intarzierea inceperii lucrarilor. Totul e un can-can ieftin pe care ni-l servesc scursurile astea ordinare pentru a mai trage de timp
30
3
PSD Constanta, asta este sfarsitul vostru,asta este limita rabdarii.La anul ne socotim.Asta este ultima hotie a voastra.Muie PSD ! Muie Fagadau !
38
3
De ce a fost acceptata participarea la licitatie ? Cine raspunde ????
34
1
Eu bag mana in foc ca cele scrise in articol sunt adevarate . Elton Dinca asta de la Eldiclau castiga licitatii pe banda rulanta si nu duce una la capat . Si ce cauta o companie de telefonie mobila in reabilitarea unui monument ? Cred ca si-a luat Fagadau abonament cu net nelimitat ! Poate se termina odata cu "statul asta paralel "
28
3
Fagadau este cel mai bun primar din istoria orasului
7
61
asta este strategia lor, sa se conteste la infinit, prin a contesta se arata ca nu pot fi demarate lucrarile, adica Fagabou vrea dar nu poate din cauza contestatiilor.Dar ce se intampla daca nu erau contestatii?chiar incepeau lucrarile? aceste contestatii chiar sunt regizate in asa fel incat sa se arate ca Fagadau chiar vrea dar nu e lasat sa faca.Pana cand mai merge cu prosteala?
41
7

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218