REPLICA ONLINE CONSTANTA

13.4° Constanța Dum., 28 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6713
13.4° Constanța Duminică, 28 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6713
 

Cine şi de ce se OPUNE testării angajaţilor direcțiilor de asistență socială

Cine şi de ce se OPUNE testării angajaţilor direcțiilor de asistență socială

Replica API 15 aprilie 2020 | 00:04 2685

În cursul serii de marţi, 14 aprilie, a avut loc şedinţa Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Constanţa. Preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Horia Ţuţuianu, a cerut testarea personalului din centrele de copii cu dizabilităţi și de îngrijire a bătrânilor, din subordinea CJ, însă membrii CJSU s-au opus acestei acţiuni. Potrivit unor surse, au fost 17 voturi pentru, 13 abţineri şi 4 împotrivă. Printre cei care s-ar fi opus ar fi şi Cristina Schipor, şefa DSP Constanţa, dar şi prefectul George Niculescu.

Personalul din centrele de copii, peste 400 de cadre, trebuie să se izoleze, timp de 14 zile, în interiorul unităţilor, urmând ca, după această perioadă, să fie înlocuit cu alţi peste 300 de angajaţi. Însă, cei din urmă ar trebui testaţi, mai ales că vin din exterior şi există riscul să fie infectate.

Nu trebuie discriminați oamenii

Contactat telefonic pentru un punct de vedere, prefectul George Niculescu a declarat: “Horia Ţuţuianu a făcut o prpunere, la punctul 5 de, pe ordinea de zi, şi anume ca angajaţii DGASPC să fie testaţi de DSP. Am supus la vot această propunere, majoritatea nu a fost de acord. Nici eu nu am fost de acord. Nu am votat pentru că nu trebuie discriminaţi oamenii. Pot cumpăra ei teste, nu au nevoie de aprobarea CJSU”,a spus Niculescu.

Horia Ţuţuianu a postat şi un mesaj pe pagina sa de facebook, după şedinţa CJSU

"Domnilor guvernanți, vă aduc la cunoștință că în cadrul ședinței Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Constanța, i-am solicitat prefectului – reprezentant al Guvernului în teritoriu, precum și președinte al CJSU, urgentarea demersurilor cu privire la alocarea de la bugetul de stat către bugetele autorităților locale, a sumelor necesare pentru ducerea la îndeplinire a prevederilor Ordonanței Militare nr. 7 în ceea ce privește asigurarea cazării și a 3 mese pe zi pentru personalul sanitar care lucrează în sistem de ture sau gărzi, în contextul în care bugetele autorităților locale au fost diminuate substanțial încă de la începutul anului.

Nu au alocat bani unităților spitalicești din județ

Tot azi i-am solicitat acestuia activarea mecanismelor pentru declararea stării de calamitate din cauza secetei pedologice în județul Constanța. Solicitarea este întemeiată pe rapoartele ANM cu privire la instalarea unei secete pedologice puternice și extreme în zona Dobrogei", a transmis Ţuţuianu.

Preşedintele CJ a mai anunţat, cu această ocazie, că autoritățile centrale, "deși au intrat într-o retorică politică și populistă, nu au alocat bani unităților spitalicești din județul Constanța", a conchis.

M.P.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
de ce sa testam nu mai bine sa zicem ca e stare de urgenta si trebuie sa achizitionam tot felu de prosti fara licitati ca doar ne permite legea la ora actuala si sa ne laudam ca am dat amenzi ca nu respectam ordonanta care voi jegurile de la putere nu respectati si va balbaiti si mintiti prefucte de ce sa vrea sa testeze ca el a infectat jud c ta si a umplut spitale oare de ce nu au fost cei din diaspora la sibiu
0
0
Bre nea Tutu lasa prosteala asta ieftina si pleaca.de ce nu cumperi teste sa testeze consiliul judetean?hai dispari
2
0
Degeaba stergeti comentariile,astept 14 zile si cei doi indivizi au belit-o cu mine,chiar daca unul e circumcis.am scris fapte reale ,dovedibile si voi le stergeti...hmmmm
2
0
hahaha astia sunt la fel de prosti ca mine si familia mea. patrocle si dumbdumb. cat de ratati ati fost ma sa ne alegeti pe noi?? ce prosti sunteti.hahahahah tot noi iesim hahahaha. daca nu va omoram. hahahah
1
0
In PNL, la toate nivelurile, de la Guvern in teritoriu, numai neispraviti, aventurieri,mincinosi, f. slab pregatiti. Si cel mai rau ca Iohanis nu-i inlocuieste cu un Guvern de uniune nationala. Bine, fara PSD, ca nu-i place lui pesedistii. Dar e un Tariceanu, un Ponta, cu experienta si mai nationalisti, pt. romani. Orban, Catu si Iohanis pt. Germania, Franta, SUA, banci, transnationale.
5
1
Prefectul George Niculescu un incult.
8
2
Ratatu asta de prefect nu a zis sa poarte toata lumea masca ca asa i-a iesit lui in bobi si acum se opune testarii.Ce gunoi infect
10
1
BRAVO VELA ! BRAVO ! JOS IOHANNIS!
2
4
tot cel care s-a opus testarii a 10% din populatia Capitalei. Asa cum convenise Strainu Cercel si fostul ministru al Sanatatii.
1
3
ADIO Vela umfla vela !!!
2
4
Prefectul Niculescu este ginerele lui Bucovala. Acum incearca tata socru sa-si recupereze investitia. Nimic nu poate face pentru Constanta.
19
1
Ordonanta Militara Nr 8 la art. 14, prevede ca DSP sa asigure, dupa caz, testarea. avand in vedere ce se intampla prin anumite centre TREBUIE asigurata testarea profesionist. sa cumpere CJ teste. si cine le aplica corect??
10
3

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108