REPLICA ONLINE CONSTANTA

14.4° Constanța Mar., 30 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6715
14.4° Constanța Marți, 30 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6715
 

Cine sunt bărbaţii care au vânat mistreţi în pădurea de la Rasova

Cine sunt bărbaţii care au vânat mistreţi în pădurea de la Rasova

Replica API 1 iulie 2014 | 00:00 175

Poliţiştii din Cernavodă au desfăşurat o acţiune pe linia combaterii braconajului cinegetic pe raza comunei Rasova, depistând, în noaptea de sâmbătă spre duminică, doi bărbaţi ce se aflau într-un autoturism marca Cielo, în portbagajul căruia era un porc mistreţ mort, prezentând plăgi împuşcate. Alexandru Slav şi Ion Chiru, amândoi în vârstă de 47 de ani, au recunoscut că au vânat la marginea pădurii de la Rasova însă, chiar dacă deţineau armele în mod legal, tot au ajuns în atenţia oamenilor legii întrucât nu este deschis sezonul vânătorii. Prin urmare, autoturismul a fost ridicat în vederea confiscării, iar armele şi muniţia au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor. Cercetările sunt continuate de către poliţişti acestei subunităţi de poliţie prin prisma săvârşirii infracţiunilor de braconaj cinegetic şi uz de armă letală fără drept. Potrivit oamenilor legii, bărbaţii nu au antecedente penale.

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272