REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.2° Constanța Joi, 24 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7592
11.2° Constanța Joi, 24 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7592
 

Ciolacu: Anul viitor vor fi finalizaţi aproape 250 de kilometri de autostradă şi drum expres

Ciolacu: Anul viitor vor fi finalizaţi aproape 250 de kilometri de autostradă şi drum expres

Andreea CONDURACHE 22 noiembrie 2023 | 13:49 913

Anul viitor vor fi finalizaţi aproape 250 de kilometri de autostradă şi drum expres, a anunţat prim-ministrul Marcel Ciolacu. Şeful Executivului a participat, miercuri, la semnarea ultimului contract de lucrări pentru Lotul 3 din tronsonul Ploieşti - Buzău al Autostrăzii A7 (Autostrada Moldovei).

Ciolacu: Anul viitor vor fi finalizati aproape 250 de kilometri de autostrada si drum expresprim-ministrul Marcel Ciolacu

„Anul acesta, domnul Grindeanu şi echipa sa vor mai semna încă aproape 60 de km de autostradă şi vor da în folosinţă 100 de km de autostradă şi drum expres. De foarte mult timp nu s-a mai întâmplat acest lucru în România. Mă bucur că am reuşit să deblocăm infrastructura mare. Toată Autostrada Moldovei este prinsă în PNRR, este din fonduri europene, ca să înţelegem adevărata importanţă a PNRR-ului şi, din cifrele pe care le am eu, dar sigur domnul ministru Grindeanu să detalieze, anul viitor o să finalizăm aproape 250 km de autostradă şi de drum expres”, a afirmat Ciolacu.

El a reamintit că anul trecut a fost prezent, tot la Buzău, alături de ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, unde a fost semnat contractul pentru primul lot din Autostrada Moldovei.

„Împreună cu domnul ministru Sorin Grindeanu şi cu echipa de la CNAIR, domnul director Pistol, acum un an şi ceva am fost tot la Buzău şi am semnat primul lot din cele 13 loturi care constituie Autostrada A7, de fapt Autostrada Moldovei, mult-promisa autostradă a Moldovei de 30 şi ceva de ani. Echipa coordonată de către ministrul Sorin Grindeanu a reuşit nu numai să deblocheze absolut toate licitaţiile şi să le încheie, astăzi, în ceea ce priveşte ultimul lot, dar a reuşit ca toate să fie în derulare şi în execuţie în acest moment. Din informaţiile mele, parcă doar la lotul 2 este o anumită întârziere, unde unul dintre participanţi a şi anunţat că va încerca să recupereze decalarea. În rest, pe toate loturile, constructorii implicaţi sunt în termenele asumate şi chiar le-au depăşit”, a declarat Ciolacu, conform digi24.ro

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Asa ți a spus prietenul tău Grindeanu?
2
0
Zi "zau" cu limba scoasa.
1
0