REPLICA ONLINE CONSTANTA

13.3° Constanța Sâm., 4 Mai 2024
Anul XX Nr. 6719
13.3° Constanța Sâmbătă, 4 Mai 2024 Anul XX Nr. 6719
 

Ciolacu: Locul Republicii Moldova este în UE

Ciolacu: Locul Republicii Moldova este în UE

Replica API 8 iunie 2022 | 00:00 764

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, aflat într-o vizită la Chişinău, a declarat luni că locul Republicii Moldova este în Uniunea Europeană, iar România are obligaţia de a o ajuta în acest demers.

"Locul Republicii Moldova este în Uniunea Europeană. Nu există altă cale de dezvoltare pentru Republica Moldova decât intrarea în Uniunea Europeană. România trebuie să ajute Republica Moldova. România nu face un favor Republicii Moldova, România are obligaţia de a ajuta Republica Moldova pentru tot acest parcurs. Am venit în delegaţie cu oameni cu expertiză în domeniu şi sperăm în perioada următoare să accelerăm această dimensiune parlamentară, fiindcă Republica Moldova trece perioada de tranziţie de uniformizare a legislaţiei Republicii Moldova şi a UE, lucru pe care România l-a parcurs acum mai mult timp, şi e păcat să nu lucrăm împreună la această legislaţie, astfel încât, fără a arde etape, să fim cât mai eficienţi şi să mărim ritmul Republicii Moldova să fie membru cu drepturi depline al UE", a spus Ciolacu într-o conferinţă de presă la sediul Parlamentului din Republica Moldova.

Acesta a adăugat că întreaga lume trăieşte "vremuri complicate" din cauza agresiunii Federaţiei Ruse asupra Ucrainei, care este "un stat suveran" al cărui popor a decis "ce parcurs îşi doreşte".

"Acest popor a fost agresat nemilos şi total incorect. (...) Atât cetăţenii din România, cât şi cei din Republica Moldova s-au implicat în acest exod de refugiaţi şi cred că sunt un exemplu pentru toată Europa. Va trebui să ne implicăm în continuare. Pare că avem de-a face cu un război de durată (...) care ne va afecta pe toţi, afectează cetăţenii din România şi din Republica Moldova. Şi dumneavoastră aveţi o inflaţie foarte mare, şi România. Este evident că cele două state trebuie să se ajute să depăşească aceste crize economice şi cetăţenii pe care îi reprezentăm astăzi trebuie ajutaţi să depăşească această perioadă cât mai repede şi trebuie susţinuţi de cele două guverne", a afirmat Ciolacu.

O delegaţie parlamentară condusă de preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, a început, luni, o vizită oficială de două zile în Republica Moldova.

Vizita are loc la invitaţia preşedintelui Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu.

Pe lângă discuţiile la nivel parlamentar, Ciolacu mai are programate întâlniri cu preşedintele şi cu premierul Republicii Moldova, Maia Sandu şi, respectiv, Natalia Gavriliţa, scrie agerpres.ro

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272