REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.4° Constanța Joi, 24 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7592
10.4° Constanța Joi, 24 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7592
 

Ciolacu: Pilonul II de pensii nu se desfiinţează, nu se naţionalizează

Ciolacu: Pilonul II de pensii nu se desfiinţează, nu se naţionalizează

A.F. 27 septembrie 2023 | 19:03 909

Pilonul II de pensii nu se desfiinţează şi nu se naţionalizează, a declarat, miercuri, prim-ministrul Marcel Ciolacu, care a reiterat că la proiectul de lege privind măsurile fiscal-bugetare asumat de Executiv nu a existat un amendament supus aprobării în Guvern prin care să se propună modificarea acestuia.

Ciolacu: Pilonul II de pensii nu se desfiinteaza, nu se nationalizeaza

"În primul rând, ca şi procedură, (...) fiind o lege de asumare a răspunderii Guvernului, amendamentele se aprobă în Guvernul României. În Guvernul României nu a existat o astfel de propunere. Ce pot să vă spun, cu certitudine, nici eu, Marcel Ciolacu, preşedinte al PSD, nici Nicolae Ciucă, preşedinte al PNL, nu am luat o decizie politică şi nu am avut în discuţie, noi doi, o decizie politică în ceea ce priveşte naţionalizarea Pilonului II de pensii. Mai mult, nici eu, nici domnul Ciucă nu vom lua o decizie, cât timp suntem în aceste funcţii, în ceea ce priveşte Pilonul II de pensii ", a afirmat Ciolacu, la Digi 24.

Întrebat despre faptul că un secretar de stat din Ministerul de Finanţe ar fi formulat amendamentul referitor la Pilonul II de pensii, el a susţinut că "orice om are dreptul la opinie fără să fie înfierat".

"Suntem în anul 2023, nu suntem în Evul mediu şi nu dăm foc la vrăjitoare şi nu înfierăm oamenii cu fierul pe umăr că au avut o opinie. E dreptul fiecăruia să aibă o opinie. Decizia politică este una foarte clară. Nici n-am avut de gând, nici n-am avut o discuţie serioasă pe acest subiect şi nici nu vom avea de gând să desfiinţăm Pilonul II de pensii. (...) Deciziile politice le iau liderii politici. Eu, repet, nu sunt în Evul Mediu. Eu nu pot să închid gura oamenilor. Eu nu pot să-i spun unui om - de ce ai tu o opinie? Eu analizez, că eu sunt decidentul, eu şi Nicolae Ciucă, suntem decidenţi, noi analizăm, vedem dacă e oportună sau e în regulă acea propunere. Dacă vreţi să fim... în jurul meu să fie numai yesmeni care spun numai ce spun eu? Cum adică să cert lumea că a avut o opinie? A fost opinie proastă, din punctul meu de vedere. Asta nu înseamnă că eu trebuie să îndepărtez pe toată lumea care nu gândeşte ca mine. Eu mă uit în ochii dumneavoastră şi vă spun foarte clar: nu se desfiinţează pilonul, nu se naţionalizează Pilonul II de pensii, lucru care s-a întâmplat, mi se pare, şi în Polonia, şi în Ungaria. Suntem, cred, între singurele ţări care avem Pilonul II de pensii în acest sistem", a explicat prim-ministrul.

Potrivit acestuia, Pilonul II de pensii este un fel de asigurare suplimentară pentru salariaţi în cazul în care s-ar întâmpla ceva vreodată cu sistemul Pilonul I.

"Dar, e ceva ce e suplimentar. În acest moment, se iau nişte bani colectaţi la bugetul de stat, se duc ca un fel de asigurare că, dacă se întâmplă ceva vreodată cu sistemul Pilonul I de pensii, lumea este asigurată şi la alt pilon. Mai mult, ştiţi foarte bine că mulţi dintre banii colectaţi la Pilonul II de pensii se regăsesc în împrumuturi către statul român. Deci, este un gentleman agreement. Sper să nu fie nici investiţii, cum s-a întâmplat în trecut, când s-au pierdut banii oamenilor din Pilonul II de pensii. Şi, aici, statul trebuie, prin reglementator, să fie foarte atent să nu se ajungă la acest lucru", a transmis Ciolacu. 

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
TAIATI PENSIILE SPECIALE PENTRU MAGISTRATI. Nu va este rusine deloc pentru sentintele pe care le dati ? Depun la dosar probe scrise, probe foto, aduc martori, sunt reprezentat de avocat si imi respingeti actiunea intr-un mod iresponsabil interpretand legile dupa cum vreti ? Directivele Uniunii Europene nu le luati in considerare si dati castig de cauza institutiei publice care mi-a produs un abuz si care nu a fost reprezentata in instanta depunand numai un inscris de cateva randuri ? Adica eu ca simplu cetatean nu trebuie sa am castig de cauza impotriva unei institutii publice ? Si vreti sa inchidem ochii la nenumaratele drepturi pe care le cereti: salarii de 20.000 lei, pensionare anticipata si pensii speciale ? Adica eu platesc taxe si impozite pentru „drepturile voastre” ca sa judecati stramb ? Dati-va demisia si lasati persoane cinstite si morale care sa judece. Mai corect se judeca pe timpul lui Stefan cel Mare.
1
0
Acești presupuși parlamentari joaca alba neagra cu noi. Ne cred chiar atât de creduli sa nu înțelegem mârșăvie pe care o încearcă? Ce ar fi sa trăiască și ei cu firimiturile pe care ni le arunca noua, mai rău ca la niște câini. Acești analfabeți, îmbuibați, putrezi de bogați atât ei cât și tot neamul lor, trăiesc cu impresia ca sunt capabili. Dacă acest nimic Buzatu avea 28000 lei net pe luna, faceți un calculrapid și vedeți de câte ori cresc aceste salarii funcție de câte stele porți pe umeri
2
0