REPLICA ONLINE CONSTANTA

9° Constanța Joi, 24 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7592
9° Constanța Joi, 24 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7592
 

Ciolacu, rugat să se descrie în limba engleză: Am o reţinere şi este normală, pentru că nu stăpânesc foarte bine

Ciolacu, rugat să se descrie în limba engleză: Am o reţinere şi este normală, pentru că nu stăpânesc foarte bine

Virgil STOIAN 24 octombrie 2024 | 00:00 719

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a fost rugat, miercuri, la Digi FM, să îşi facă o scurtă descriere şi să o prezinte în engleză şi a precizat că are o reţinere, deoarece nu stăpâneşte foarte bine această limbă. El a precizat că nu se simte confortabil şi nu va face acest lucru. Ciolacu a afirmat că îşi anunţă interlocutorii că nu ştie foarte bine engleza şi, de exemplu, preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, i-a precizat că va vorbi mai rar.

Ciolacu, rugat sa se descrie in limba engleza: Am o retinere si este normala, pentru ca nu stapanesc foarte bineMarcel Ciolacu

”În primul rând cred că pot să le spun şi româneşte. Nu am nicio problemă. Am o reţinere şi este normală, pentru că nu stăpânesc foarte bine şi nu cred că ăsta este exerciţiu pe care vi-l doriţi.  Am discuţii tete-a-tete, nu am o problemă de conversaţii. Îi şi anunţ de la început că nu ştiu foarte bine. Cred că preşedinta Comisiei Europene a zis stai liniştit, că vorbesc mai încet. Dar am reuşit în jumătate de oră să ne înţelegem foarte bine. A fost un tete-a-tete. Am avut negocierile în ceea ce priveşte viitorul comisar şi eu zic că au ieşit acele negociări, ţinând cont de faptul că România are pentru prima oară un vicepreşedinte al Comisiei”, a declarat Marcel Ciolacu, miercuri, la Digi FM.

El a refuzat să se descrie în limba engleză.

”Nu mă simt confortabil şi nu o fac”, a afirmat liderul PSD.

Marcel Ciolacu a mărturisit recent că a avut reţineri, de exemplu în relaţiile externe, unde nu se simţea confortabil din cauza limbii, arătând că şi acum are profesor de engleză, dar şi de economie.

”E lupta fiecăruia cu el, să fie mai bun în fiecare zi”, a spus Ciolacu, potrivit news.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Docherii din port trebuie sa cunoasca limba engleza si dau interviu la angajare. Primul ministru al acestei tari, care ne reprezinta in exterior, NU stie o boaba. Bravo, romani, alegeti-l !
3
0
Dacă știa limba r*mână trebuia să îi ceară să vorbească mai rar, pentru că dacă i-ar fi cerut să vorbească mai încet asta înseamnă că tipa la el. Zic și eu.... :))
4
0
De ce nu cere la brucsel să se vorbească în r*mână. Nu gramatical,pentru că se pot simți incomod aleșii noștri, nestăpânind bine nici r*mâna .Să vorbească toți europenii limba noastră, cu tot cu înjurături.
6
2