REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.4° Constanța Mar., 30 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6715
11.4° Constanța Marți, 30 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6715
 

Cioloș răspunde „îngrijorărilor” că USR a fost atras într-o „capcană politică”

Cioloș răspunde „îngrijorărilor” că USR a fost atras într-o „capcană politică”

Replica API 13 octombrie 2021 | 23:05 924

Prim-ministrul desemnat al României, Dacian Cioloș, spune că USR a făcut „ce trebuie să facă un partid politic” când a venit cu o propunere de premier la consultările de la Cotroceni și a răspuns la „îngrijorările” conform cărora USR ar fi fost atras într-o „capcană politică”. Premierul desemnat spune că „nu e cazul să se îngrijoreze nimeni pentru cariera mea politică sau pentru candidatura la președinție”.

Dacian Cioloș

„Am primit sute de întrebări și mesaje legate de nominalizarea mea ca premier în acest moment de criză. Cei care mi-au scris sunt îngrijorați că am fost atrași într-o capcană politică sau că mi s-a oferit această soluție pentru a mi se închide oportunitatea unei candidaturi prezidențiale. Îmi doresc să lămuresc această situație, pentru a nu continua speculații sau îngrijorări care nu-și au rostul.

Din perspectivă politică, trebuie să înțelegeți că suntem al treilea partid ca număr de mandate parlamentare, dar singurul care a prezentat o soluție politică la criza actuală. Nu suntem blocați în probleme interne, nu jucăm criza politică gândindu-ne la voturile de peste doi ani. Pur și simplu, am făcut ceea ce trebuie să facă un partid politic: să își asume o situație de criză și să răspundă pe măsura momentului în care ne găsim. Ideea că se câștigă timp printr-o astfel de nominalizare este o greșeală profundă. Nu suntem într-o situație de calm și bunăstare socială în care să ne permitem să tărăgănăm decizii măsurând cu șublerul ce avantaje ne ies dacă speculăm momentul. Noi am ales să acționăm.

Din perspectivă personală, cred că ar trebui să existe mai multă îngrijorare pentru cei bolnavi și care nu au loc în spitale sau de cum se vor plăti facturile în această iarnă. Nu e cazul să se îngrijoreze nimeni pentru cariera mea politică sau pentru candidatura mea la președinție. Suntem în plină pandemie și se pierd sute de vieți omenești în fiecare zi, iar societatea noastră trebuie să iasă din fascinația jocului politic și să se îngrijoreze pentru adevăratele motive. Principala greșeală a politicienilor este că au crezut mereu că totul este despre ei. Guvernarea este despre cum se vor descurca românii în aceste luni dificile în care pandemia amenință pe fiecare dintre noi, iar facturile sunt o povară peste care unii dintre noi nu vor fi în stare să treacă”, a scris Dacian Cioloș pe Facebook, potrivit digi24.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
mare atentie!!! daca te suna un numar necunoscut, nu raspunde!! este Ciolos care vrea sa iti ofere un post de ministru. Asa spera sa obtina m multe voturi in parlament
0
0
Ciolo caut guvern ofer bonus
1
0
esti un popandau ordinar si infect
2
1
Si-a dat seama idio tul ca werner si-a batut pla de el si de partidul lui.
0
2

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272