REPLICA ONLINE CONSTANTA

7.4° Constanța Dum., 5 Mai 2024
Anul XX Nr. 6720
7.4° Constanța Duminică, 5 Mai 2024 Anul XX Nr. 6720
 

Ciucă: Avem garanţii că Podul Suspendat peste Dunăre va fi dat în circulaţie în decembrie anul acesta

Ciucă: Avem garanţii că Podul Suspendat peste Dunăre va fi dat în circulaţie în decembrie anul acesta

Replica API 16 aprilie 2022 | 00:00 624

Premierul Nicolae Ciucă a declarat vineri, după o vizită pe şantierul Podului Suspendat peste Dunăre de la Brăila, că din partea constructorului şi beneficiarului s-au prezentat garanţii că podul va fi dat în circulaţie în luna decembrie a acestui an.

"Am venit astăzi în judeţul Brăila pentru a putea să evaluăm la faţa locului stadiul lucrărilor la Podul Suspendat peste fluviul Dunărea. Am discutat toate elementele de detaliu şi data de finalizare a lucrării. Este evident că, deşi ne aflăm în întârziere, proiectul trebuia predat anul trecut în decembrie, avem garanţii în acest moment de la constructor şi beneficiar că se vor întreprinde toate demersurile şi se vor executa lucrările, astfel încât în luna decembrie anul acesta podul să poată fi dat în circulaţie", a declarat Nicolae Ciucă, scrie Agerpres.

Premierul a precizat că, având în vedere că acesta este singurul pod suspendat de pe teritoriul ţării noastre, inginerii români ar trebui să înveţe aceste noi tehnologii legate de implementarea acestui proiect, puse în practică de două firme străine, una din Italia şi cealaltă din Japonia, pentru ca, în viitor, să dezvoltăm astfel de lucrări şi cu forţele proprii.

"Este un proiect cu care ne mândrim, am putut să stau de vorbă cu constructorii şi sunt cât se poate de mândri de ceea ce au realizat. Domnul director îmi spunea că, practic, prin această lucrare România face un pas înainte în ceea ce priveşte construcţia de poduri suspendate, practic e singurul pod suspendat pe teritoriul ţării noastre. Noi avem datoria să putem să asigurăm finanţarea, dumnealor să dezvolte lucrările, să înveţe. Este un aport al mai multor companii, din mai multe ţări, este foarte important ca inginerii noştri să poată să identifice şi să desluşească alte dezvoltări tehnologice, prin care să putem în viitor să dezvoltăm astfel de lucrări, de ce nu cu forţele proprii. Ca atare, în luna decembrie vom avea acest pod în circulaţie", a completat Ciucă.

Potrivit reprezentantului antreprenorului, inginerul Viorel Eşanu, întârzierea de care a amintit premierul ar fi legată de decalajele privind relocarea de utilităţi din zona Podului Suspendat peste Dunăre.

"Întârzierea despre care vorbea domnul premier este o întârziere care nu ne priveşte pe noi, a fost o chestiune legată de relocarea de utilităţi, este legată de decalajele privind relocarea de utilităţi. Până la sfârşitul anului intenţionăm să terminăm tot ceea ce înseamnă partea de pod, montare tablier, cale rulare şi drumul de acces, ulterior finalizându-se şi partea de drumuri. Termenul contractual final este decembrie 2023. Proiectul a demarat în 2018 cu faza de proiectare, în 2019 a demarat efectiv şi se află, în momentul de faţă, finalizat în proporţie de 65%", a declarat Eşanu.

În ceea ce priveşte montarea tablierului metalic, Viorel Eşanu a precizat că operaţiunea are o întârziere de două-trei săptămâni, din cauza vântului care a suflat cu putere şi nu a permis ridicarea segmentelor metalice din calea de rulare a podului.

"Întârzierea este în curs de recuperare, pentru că ne afectează şi vremea. În ultima vreme a bătut vântul foarte rău, ceea ce ne-a încurcat programul de lucru, a trebuit să stopăm controlat ridicarea segmentelor de tablier. Vorbim de o întârziere de două-trei săptămâni, pe care, cu siguranţă, o vom recupera cât de curând", a spus Eşanu.

Licitaţia pentru realizarea podului suspendat peste Dunăre, cea mai mare lucrare de infrastructură din România din ultimii 30 de ani, a fost câştigată, în ianuarie 2018, de asocierea a două firme, una din Italia şi cealaltă din Japonia, iar contractul prevede ca lucrarea să se finalizeze în 2023, în condiţiile în care 18 luni sunt alocate pentru proiectare şi 36 de luni, pentru execuţie.

Pentru acest obiectiv au fost alocate fonduri nerambursabile în valoare de aproximativ 363 de milioane de euro din Fondul European de Dezvoltare Regională, bani care vor fi folosiţi atât pentru construirea podului, cât şi pentru realizarea unei reţele de drumuri de 23 kilometri, care vor face legătura cu podul.

Podul suspendat peste Dunăre va avea o lungime de 1.974 de metri, dintre care 1.120 de metri reprezintă deschiderea centrală, la care se adaugă două deschideri laterale de 489 de metri pe malul dinspre Brăila şi 364 de metri pe malul dinspre Tulcea. La momentul finalizării, va fi al treilea pod din Europa din punctul de vedere al deschiderii centrale şi al lungimii.

Lăţimea totală va fi 31 de metri şi va cuprinde patru benzi de circulaţie a câte 3,50 metri lăţime fiecare, patru benzi de încadrare a câte 0,5 metri lăţime fiecare, două acostamente de 1,50 metri lăţime şi o zonă mediană cu lăţimea de 3 metri. La acestea se adaugă, de o parte şi de alta, două benzi adiţionale pentru trafic pietonal, biciclete şi întreţinere, trotuarele urmând să aibă 2,80 metri fiecare.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
O lucrare adevarata care trebuie avuta in grija de autoritati
0
0

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212