REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.1° Constanța Sâm., 4 Mai 2024
Anul XX Nr. 6719
17.1° Constanța Sâmbătă, 4 Mai 2024 Anul XX Nr. 6719
 

Ciucă: Guvernul alocă 45 de milioane de lei pentru persoanele fizice care cazează refugiaţi ucraineni

Ciucă: Guvernul alocă 45 de milioane de lei pentru persoanele fizice care cazează refugiaţi ucraineni

Replica API 9 aprilie 2022 | 00:00 366

Guvernul va aloca 45 de milioane de lei din Fondul de rezervă pentru recuperarea cheltuielilor cu cazarea pentru cetăţenii români care găzduiesc refugiaţi ucraineni, a anunţat, vineri, prim-ministrul Nicolae Ciucă.

Nicolae Ciucă

"Nu am reuşit în şedinţa de miercuri să finalizăm procedurile care vizau reglementarea modului în care cetăţenii români, persoane fizice, pot să beneficieze de recuperarea sumelor pe care le cheltuiesc cu cazarea cetăţenilor ucraineni. Prin hotărârea de guvern de astăzi am stabilit ca, din Fondul de rezervă al Guvernului, să alocăm 45 de milioane de lei, astfel încât, în perioada următoare, cetăţenii români care găzduiesc cetăţeni ucraineni vor putea să beneficieze de recuperarea banilor cheltuiţi cu cazarea, în valoare de 50 de lei pe zi", a declarat Nicolae Ciucă la începutul şedinţei de Guvern, scrie Agerpres.

El a adăugat că este reglementată, de asemenea, recuperarea sumelor cheltuite cu hrana de către cetăţenii români care găzduiesc refugiaţi ucraineni.

"În felul acesta acoperim întreg pachetul de măsuri pe care l-am asumat la nivelul Guvernului", a spus Ciucă.

În nota de fundamentare a proiectului de act normativ menţionat de premier se precizează că, în vederea stabilirii sumei de 45 de milioane de lei, s-a avut în vedere acordarea unui sprijin financiar de 50 de lei/zi/persoană găzduită pentru acoperirea cheltuielilor necesare pentru cazarea unui număr mediu de 15.000 cetăţeni străini sau apatrizi proveniţi din zona conflictului armat din Ucraina, pentru o perioadă de 60 de zile.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272