Ciucă: La europarlamentare am decis să avem liste comune
Ciucă: La europarlamentare am decis să avem liste comune
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestPreşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a anunţat, miercuri, că liberalii şi PSD merg pe liste comune la alegerile europarlamentare.
"La europarlamentare am decis să avem liste comune", a afirmat Ciucă.
Întrebat în legătură cu complicaţiile în legătură cu susţinerea unei liste comune PSD - PNL şi campania pentru locale, dacă există un risc de sancţiune din partea electoratului liberal, el a răspuns: "Există acest risc pe care îl asumăm pentru un lucru foarte bine asumat: stabilitatea ţării şi a guvernării".
"Nu este vorba de a câştiga un partid sau altul, un primar sau un preşedinte de Consiliu judeţean, ci ce câştigă România prin stabilitate", a transmis Ciucă.
Întrebat ce s-a întâmplat între decizia din noiembrie ca PNL să meargă singur în alegeri şi cea de acum cu liste comune cu PSD, Ciucă a spus: "Absolut nimic. A ne duce mai departe această asumare, candidând cu proprii noştri candidaţi de primari pe liste proprii".
"La europarlamentare am decis să avem liste comune", a explicat preşedintele PNL, care a precizat că stabilirea candidaţilor "va mai dura".
Liderii PSD şi PNL s-au întâlnit miercuri, la Palatul Parlamentului, pentru o nouă rundă de discuţii cu privire la comasarea alegerilor şi a unui calendar complet al scrutinelor din acest an, scrie Agerpres.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News