REPLICA ONLINE CONSTANTA

15.4° Constanța Dum., 28 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6713
15.4° Constanța Duminică, 28 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6713
 

Ciucă, la o întâlnire cu români din Spania: Problema dublei cetăţenii se va finaliza în acest an - va fi un vis împlinit

Ciucă, la o întâlnire cu români din Spania: Problema dublei cetăţenii se va finaliza în acest an - va fi un vis împlinit

Victor ROTARU 18 martie 2024 | 00:00 161

Problema imposibilităţii deţinerii cetăţeniei române în paralel cu cea spaniolă a fost discutată de preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, liderul PNL, cu românii din zona Barcelonei, acesta asigurându-i că din acest an nu vor mai fi nevoiţi să renunţe la cetăţenia română când o solicită pe cea spaniolă.

Ciuca, la o intalnire cu romani din Spania: Problema dublei cetatenii se va finaliza in acest an - va fi un vis implinit

''Am întâlnit astăzi români extraordinari, care locuiesc şi muncesc în zona Barcelonei. Am vizitat un abator al Carniques Celra, care are jumătate dintre angajaţi de origine română. De altfel, compania este cel mai mare angajator de cetăţeni români din regiunea Cataloniei. Cei cu care am discutat mi-au spus că, în această fabrică modernă, au condiţii bune de muncă şi venituri care le permit să trimită bani acasă. Sunt mândri de calitatea muncii lor şi de faptul că produsele pe care le fac aici sunt apreciate pe toate continentele'', a scris Nicolae Ciucă, pe Facebook.

Acesta a discutat şi despre problema obţinerii cetăţeniei spaniole de către românii stabiliţi în această ţară.

''Am discutat, totodată, problema imposibilităţii deţinerii cetăţeniei române în paralel cu cea spaniolă şi i-am asigurat că acest proces - pe care l-am iniţiat anul trecut cu Guvernul de la Madrid - se va finaliza în acest an. Nu au fost tratative uşoare, Spania având asemenea acorduri doar cu vecinii săi Portugalia şi Franţa. Mă bucur nespus că, din acest an, nu vor mai fi nevoiţi să renunţe la cetăţenia română când o solicită pe cea spaniolă. Pentru cei peste un milion de români din Spania, acesta va fi un vis împlinit'', a mai spus Nicolae Ciucă.

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, şi secretarul general al partidului, Lucian Bode, efectuează o vizită în Spania.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Da,frumos vis. In loc sa munceasca pentru readucerea la viata a Romaniei,ca sa nu mai plece din tara oamenii panicati de viitorul sumbru ,se asigura absorbtia populatiei romanesti de calitate de catre alte tari. Teritoriul imbibat de sangele celor care in trecut au luptat pentru Romania,este efectiv dat degeaba strainilor,de catre tradatorii grupati in haite. Mare veselie ca inca avem dreptul la fuga din tara,nu si de a trai demn aici.
0
0

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108