REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.4° Constanța Lun., 29 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6714
11.4° Constanța Luni, 29 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6714
 

Ciucă: Sprijinul lui Scholz - confirmare importantă a partenerilor germani a pregătirii României de a se alătura Schengen

Ciucă: Sprijinul lui Scholz - confirmare importantă a partenerilor germani a pregătirii României de a se alătura Schengen

Replica API 30 august 2022 | 00:00 630

Premierul Nicolae Ciucă a transmis, luni, că salută sprijinul cancelarului german Olaf Scholz pentru ca România să devină membru cu drepturi depline al spaţiului Schengen, menţionând că reprezintă o "confirmare importantă din partea partenerilor germani a pregătirii României de a se alătura Schengen, în beneficiul întregii Uniuni Europene".

Nicolae Ciucă

"Salut sprijinul cancelarului german Olaf Scholz pentru ca România să devină membru cu drepturi depline al spaţiului Schengen. Confirmare importantă din partea partenerilor germani a pregătirii României de a se alătura Schengen, în beneficiul întregii Uniuni Europene", a transmis Ciucă pe Twitter, scrie Agerpres.

Premierul Ciucă a transmis un mesaj şi pe Facebook, menţionând că România a gestionat cu responsabilitate graniţa externă a Uniunii şi cetăţenii români merită să se bucure de aderarea la spaţiul Schengen şi flexibilitatea suplimentară în termeni de liberă circulaţie a bunurilor şi persoanelor.

"Mulţumesc Germaniei pentru sprijinul constant acordat României de a adera la spaţiul Schengen, important obiectiv naţional încă de la momentul aderării ţării noastre la UE. România a gestionat cu responsabilitate graniţa externă a Uniunii, demonstrând constant că poate proteja cu succes teritoriul Uniunii şi cetăţenii săi, în linie cu standardele Schengen. Cetăţenii români merită să se bucure de aderarea la spaţiul Schengen şi flexibilitatea suplimentară în termeni de liberă circulaţie a bunurilor şi persoanelor. Exporturile româneşti ar putea cunoaşte un impuls semnificativ, iar cozile la trecerea frontierei în spaţiul Schengen ar putea rămâne doar amintire", a scris prim-ministrul.

Luni, cancelarul german Olaf Scholz a apreciat că Bulgaria, Croaţia şi România îndeplinesc criteriile de aderare la spaţiul Schengen, transmite Reuters.

În textul discursului pe care urmează să îl ţină la reuniunea UE de la Praga, Scholz consemnează că "Schengen este una din cele mai mari realizări ale Uniunii Europene şi trebuie să o protejăm şi să o dezvoltăm. Asta înseamnă, de altfel, închiderea golurilor rămase" şi afirmă că "Croaţia, România şi Bulgaria îndeplinesc toate cerinţele tehnice pentru calitatea de membre cu drepturi depline".

"Voi acţiona pentru ca ele să devină membre cu drepturi depline", a promis cancelarul.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272