REPLICA ONLINE CONSTANTA

14.5° Constanța Mie., 23 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7591
14.5° Constanța Miercuri, 23 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7591
 

CJ Constanța sprijină Spitalul Județean în implementarea proiectului "DARIA", pentru depistarea cancerului la sân

CJ Constanța sprijină Spitalul Județean în implementarea proiectului "DARIA", pentru depistarea cancerului la sân

Lorena CRISTEA 21 februarie 2026 | 00:00 989

Consiliul Județean Constanța își reafirmă angajamentul pentru consolidarea și modernizarea sistemului medical constănțean prin susținerea Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța în implementarea proiectului „Depistare Activă, Responsabilitate, Informație și Acces – DARIA”, program național dedicat depistării precoce a cancerului de sân și creșterii accesului echitabil la servicii medicale preventive.

CJ Constanta sprijina Spitalul Judetean in implementarea proiectului 'DARIA', pentru depistarea cancerului la san

Prin derularea acestui proiect, SCJU Constanța își consolidează capacitatea de diagnostic și prevenție, prin extinderea serviciilor de screening, modernizarea infrastructurii și a echipamentelor medicale, creșterea gradului de informare a populației feminine, facilitarea accesului la investigații pentru femeile din mediul rural și din grupurile vulnerabile, precum și prin dezvoltarea unor mecanisme eficiente de monitorizare și urmărire medicală.

Sprijinul acordat de Consiliul Județean Constanța este unul administrativ și instituțional, integrat în strategia județeană de dezvoltare a infrastructurii sanitare, de creștere a calității actului medical și de reducere a inegalităților în accesul la servicii de sănătate. Prin susținerea implementării proiectului DARIA, administrația județeană contribuie la crearea unui cadru coerent pentru prevenție, educație medicală și diagnosticare timpurie, elemente esențiale în reducerea impactului afecțiunilor oncologice asupra populației.

 „Sănătatea cetățenilor este o prioritate majoră pentru administrația județeană. Susținem Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța în implementarea proiectului DARIA, deoarece prevenția și diagnosticarea timpurie reprezintă cele mai eficiente instrumente în lupta împotriva cancerului. Ne dorim ca fiecare femeie din județul Constanța să aibă acces la servicii medicale moderne, sigure și accesibile, indiferent de mediul din care provine, iar Consiliul Județean va continua să sprijine investițiile și inițiativele care cresc calitatea actului medical și șansele la viață ale pacienților”, a declarat Florin Mitroi, Președintele Consiliului Județean Constanța. 

Consiliul Județean Constanța va continua să susțină unitățile sanitare aflate în coordonare și să promoveze politici publice responsabile în domeniul sănătății, orientate către prevenție, performanță medicală și acces egal la servicii de calitate pentru toți cetățenii județului.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere