REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.5° Constanța Mie., 23 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7591
12.5° Constanța Miercuri, 23 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7591
 

Claudia Buch: BCE este pregătită să forţeze băncile să contracareze riscurile climatice

Claudia Buch: BCE este pregătită să forţeze băncile să contracareze riscurile climatice

A.F. 6 iunie 2024 | 00:00 153

Băncile din zona euro fac progrese în contracararea riscurilor legate de climă, dar trebuie să facă mai mult, iar Banca Centrală Europeană este pregătită să forţeze creditorii să acţioneze, dacă va fi necesar, a anunţat Claudia Buch, noul preşedinte al Consiliului de supraveghere al BCE, transmite Reuters.

Claudia Buch: BCE este pregatita sa forteze bancile sa contracareze riscurile climatice

"Aproape toate băncile văd riscurile legate de climă şi mediu ca riscuri financiare materiale şi îşi ajustează pas cu pas sistemul de gestionare a riscurilor", a explicat oficialul BCE.

"Dar ne aşteaptă mult mai multă muncă. Dacă băncile nu îndeplinesc cerinţele autorităţilor de supervizare, putem lua măsuri, de exemplu solicitând o mai bună gestionare a riscurilor sau un nivel mai ridicat al capitalului", a declarat Buch, într-un discurs.

Oficialii vor ca băncile să remedieze până la finalul lui 2024 deficienţele constatate de BCE în privinţa riscurilor legate de climă.

Autorităţile de reglementare europene pun presiune asupra băncilor să-şi gestioneze afacerile luând în considerare riscurile legate de schimbările climatice, de la inundaţii şi secetă la tranziţia spre noi surse de energie.

Banca Centrală Europeană a înfiinţat un centru de expertiză dedicat schimbărilor climatice, care va consilia BCE cum să încorporeze aspectele ce ţin de mediu în politica monetară şi supervizarea bancară. Aproximativ 12 persoane lucrează în noul centru, care va colabora cu echipele existente în interiorul BCE, citează Agerpres.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere