CLIPE de GROAZĂ: S-a TREZIT cu un HOȚ MASCAT în CURTE
CLIPE de GROAZĂ: S-a TREZIT cu un HOȚ MASCAT în CURTE
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestMemet Serafetin, cunoscut cu antecedente penale, a fost condamnat la 4 ani de închisoare pentru tâlhărie calificată. Decizia nu este definitivă, iar apelul se va judeca pe 21.10.2021, la Curtea de Apel Constanța. Individul a pătruns în curtea unei locuințe, mascat (cu un fular pe față) și a agresat o persoană. În fața anchetatorilor a mințit, spunând că el a fost cel care a văzut un hoț.
foto: oradesibiu.ro
Analizând materialul probator al cauzei, instanța a reținut, în fapt, că, în seara de 9.01.2020, în jurul orei 20.45, în timp ce se afla la locuința părinților săi din Lipnița, după ce observase în curtea imobilului silueta unei persoane necunoscute, și intenționând să verifice acest aspect, femeia a deschis ușa de acces pentru a ieși afară, prilej cu care a observat o persoană de sex bărbătesc, purtând un fes pe cap și un fular pe față. Acesta a reacționat violent, aplicându-i mai multe lovituri cu pumnul în zona feței precum și a piciorului stâng, victima, după care agresorul i-a smuls telefonul mobil din mâna stângă și a fugit.
În urma investigațiilor întreprinse cu privire la persoanele bănuite de comiterea faptei, lucrătorii de poliție au reușit să-l identifice, la domiciliul din localitatea Lipnița, pe inculpatul Memet Șerafetin. Inculpatul a motivat că în seara respectivă, după lăsarea întunericului, în timp ce se deplasa către domiciliu, a observat o persoană sărind gardul unei curți învecinate. Pornind în urmărirea respectivului, a observat cum acestuia îi cade un telefon mobil din buzunar, pe care inculpatul și l-a însușit.
În continuare, s-a deplasat la locuința sa, unde a constatat că nu mai avea unde să doarmă (imobilul fiind ocupat de alți membrii ai familiei), fapt pentru care, fiind și în stare de ebrietate, s-a culcat într-o căruță staționată pe un teren dintre locuințele unor rude. La un moment dat, a fost trezit de către organele de poliție, care l-au invitat la sediul Postului de Poliție Lipnița pentru a da lămuriri în legătură cu comiterea unei tâlhării. Fiind întrebat dacă are cunoștință despre furtul unui telefon mobil prin folosirea violenței, inițial a declarat că nu cunoaște nimic, fiindu-i frică pentru a nu fi acuzat de săvârșirea faptei. Ulterior, s-a decis să predea de bunăvoie telefonul mobil în cauză.
Pe 21.04.2021 a fost condamnat de Judecătoria Medgidia, iar pe 21.10.2021 se va judeca apelul.
Liliana IONIȚĂ
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News