Clipe grele pentru Pepe: A rămas și fără concerte, și fără afaceri, din cauza pandemiei
Clipe grele pentru Pepe: A rămas și fără concerte, și fără afaceri, din cauza pandemiei
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestPepe
Celebrul latino lover Pepe (40 de ani) a fost nevoit să își bage angajații în șomaj tehnic și să închidă ușile grădiniței de care se ocupa soția lui, Raluca, dar și ale salonului de înfrumusețare, pe care îl deschisese de numai cinci luni. Este vorba despre Grădinița “Rosamaria” și despre salonul din Victoriei 100, care înainte funcționa ca un club de distracție. Pentru că este o perioadă “moartă”, fără concerte și alte activități care înainte de pandemia de coronavirus îi aduceau venituri financiare frumoase, artistul are acum timp mai mult pentru familie, pentru simpaticele lui fiice, Rosa (5 ani) și Maria (8 ani).
Se joacă alături de prințesele lui, cărora le-a și compus o piesă specială, ba chiar are timp să mai facă reparații prin casă, deovedindu-se chiar priceput. Iar în fiecare duminică le cântă fanilor pe canalul său de Youtube și stă cu ei la povești, încurajându-i să treacă mai ușor peste această perioadă delicată. Artistul și familia sa s-au izolat în vila de lux, de peste 200.000 de euro, din buricul Capitalei, scrie click.ro.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News