REPLICA ONLINE CONSTANTA

18.4° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
18.4° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Dan Caramihai, co-proprietarul FRATELLI, AMENDAT pentru că a deschis CLUBUL

Dan Caramihai, co-proprietarul FRATELLI, AMENDAT pentru că a deschis CLUBUL

Replica API 8 martie 2021 | 22:44 13475

La data de 6 martie a.c., în jurul orei 21.15, polițiștii Secției 3, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au constatat faptul că un club din municipiul Constanța este deschis, iar în interior se află mai multe persoane care dansau, încălcându-se astfel prevederile Legii 55/2020 referitoare la suspendarea temporară a activității operatorilor economici care desfășoară acest tip de servicii.

Administratorul societății comerciale a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 10.000 de lei.

Fratelli funcționează pe societatea Bros Cafe Trade, și este deținută de Caramihai Daniel, cu 19 %, Dinu Alexandru, Dinu Florin Adrian și Temelie Liviu Adrian, fiecare cu câte 17 % , Talpau Silviu Florentin, cu 12 %, Popescu Simona Elena cu 10 %, Mergeani Nicolae cu 5% și Popescu Adriana Nadia, cu 4 %.

Caraman și Temelie sunt și administratorii societății.

Societatea are o cifră anuală de afaceri de peste 10 milioane lei, profitul pe anul 2019 a fost de 3 505 317 lei.

D.B., M.P.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
la fratelli nu incasam bonuri fiscale doar proforme, asa am ajuns patron, cu evaziune. ANAF, va rog sa ma verificati.
1
1
Mi ma soare nici in.....la cati bani am facut si voi face.
3
2
Disco fartik
0
0
ziar de cacat articol de cacat jurnalisti de cacat informatii mincinoase Josnic
5
1
Total gresite informatiile, fratelli cta functioneaza pe alta firma si nu ca club, restaurant. Mai cercetati
5
0
mekedon infractor.
11
4
apropo...cu cate bonuri nu se dau pai nene evaziunea e peste tot dar se vede acolo unde se vrea ai primit vredata bon ca femeie zic de la cosmetica ???de la frizer de la manichiura iivezi pe astea cu masini scumpe isischimba casa de unde din corecti cum sunt???
7
0
Sa ne suga la bila dl liviu temelie
3
4
Frateli un local de un mare prost gust
14
3
profitul ala declarat e asa sa apara ca societate e pe plus. In rest, aveti idee cate bonuri nu se taie?cat se platesc angajatii, evident o parte legal o parte la negru. Numai astfel de combinatii. Profitul cred ca mai are 2 de 0, cel real. In rest foarte bine! unde e lege nu i tocmeala. Unii unt prosti si stau in case si smecherii se distreaza? le e foame la cipanezi?
11
3
Datele prezentate sunt pentru Fratelli Mamaia. In oras este o alta firma cu doar o parte din actionari. Amenda politiei a fost abuziva. Au schimbat profilul activitatii in restaurant. Faceti putina munca jurnalistica !
12
8
Alooo primaria , cat mai stau in locatia asta de la raedpp ,Fratelli si acolitii lui Nicusor si Mazare....
19
3
Mai cacat bolnav , cel putin fumeaza o iarba de calitate ... idiotule si apoi comenteaza aiurea ! USR-istule ! Satanistule , mancane-ai coaiele ! Pishatule ... cu "amenta" ta de semianalfabet gaozar ! Ai rozeta sparta , parnaiasule !
10
18
Vezi ca iar te vede seful ca stai pe telefon in loc sa speli wc-urile boschetarule. Cum tu iti iei seara o buceaga la 2,5 litri si bei acasa, oamenii mai instariti isi iau o sticla de vin sau de whisky la un restaurant si beau si socializeaza. Acum ia peria de wc si curata dracu toaletele nu mai sta degeaba
10
16
Pana nu ii sanctionati cu inchiderea temporqra a locatiei, nu rezolvati nimic. Si pe manelisti , 24 de h la beciul domnesc, la prima abatere, la a doua, 30 de zile si tot asa, progresiv. Sa-i vezi pe magraoni ce se linistesc. Asa cu amenzi de gradinita, ii doare-n banana. Mai mare e amenta pentru aia care vand leustean, ce draqu ma, ne pristiti?
31
18
10000 lei amenda. Profit 70000 lei. E ok.
16
4
Ba iesti prost? Ceai facut Bobita? Sti ce zic?
4
5
Ba iesti prost? Ceai facut Bobita? Sti ce zic?
3
7
Fratelli Ristorante nu poate fi tradus de un politist pentru ca le trebuie minim opt clase
16
15
Aeara la fratelli a fost restaurant nu club.....
20
12
Ei nici nu stiu cat au dat amenda ca nu stiu sa citeasca saracii oligofreni
9
13
10000 lei? pai aia erau bani de la 2 mese, trebuia inchis
28
7
Nu mai bine te pisi pe mata !
41
12
Sa ma pis pe politia romana
25
37

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218