REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.7° Constanța Mar., 20 Oct. 2026
Anul XX Nr. 7618
10.7° Constanța Marți, 20 Octombrie 2026 Anul XX Nr. 7618
 

Clubul Manchester City ar urma să fie sancţionat cu o deducere de puncte atât de mare încât ar însemna retrogradarea din Premier League – presă

Clubul Manchester City ar urma să fie sancţionat cu o deducere de puncte atât de mare încât ar însemna retrogradarea din Premier League – presă

Robert NENCIU 20 octombrie 2026 | 00:00 76

Clubul Manchester City, găsit vinovat de încălcări financiare la scară largă, ar urma să fie sancţionat cu o deducere de puncte atât de mare încât ar însemna retrogradarea din Premier League, potrivit dezvăluirilor publicate luni de Daily Mail.

Clubul Manchester City ar urma sa fie sanctionat cu o deducere de puncte atat de mare incat ar insemna retrogradarea din Premier League – presa

Nu mai puţin de 114 încălcări ale regulilor financiare ale Premier League şi un scenariu catastrofal evocat în presa britanică. La sfârşitul lunii septembrie, clubul Manchester City a fost găsit vinovat de încălcări financiare grave între 2009 şi 2018, o fraudă estimată la aproximativ un miliard de euro.

În aşteptarea sancţiunilor din partea autorităţilor britanice, echipa ar putea primi o deducere de puncte atât de mare încât ar fi retrogradată din campionat, afirmă luni ziarul Daily Mail.

Chiar dacă clubul din Manchester a contestat decizia comisiei independente mandatate de Premier League, autorităţile conducătoare ale campionatului englez ar face tot posibilul ca anunţul sancţiunilor să fie făcut înainte de verdictul privind apelul echipei City, aşteptat până la sfârşitul lunii ianuarie 2027, potrivit cotidianului.

Tot potrivit lui Oliver Holt, jurnalist la Daily Mail, care se bazează pe surse apropiate dosarului, Manchester City ar putea suferi o nouă deducere de puncte în sezonul următor, ceea ce ar complica considerabil revenirea imediată în elita fotbalului englez.

Toate acestea sunt însoţite de o amendă foarte mare. Presa precizează însă că o retrogradare în League Two (D4), cel mai jos nivel al EFL (English Football League), este totuşi puţin probabilă, în ciuda temerilor exprimate de anumite tabloide britanice în ultimele zile.

City ar fi trişat timp de aproape zece ani în ceea ce priveşte informaţiile financiare transmise Ligii engleze, ascunzând investiţiile financiare directe şi umflând veniturile din sponsorizări provenite de la Etihad, compania aeriană din Emiratele Arabe Unite şi sponsor important al echipei Citizens.

Serialul judiciar al clubului Manchester City ar putea avea, aşadar, un deznodământ dintre cele mai spectaculoase dacă estimările ziarului Daily Mail se vor confirma, potrivit news.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere