REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.7° Constanța Sâm., 27 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6712
11.7° Constanța Sâmbătă, 27 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6712
 

CLUBURILE din Constanța se pregătesc să își tragă obloanele

CLUBURILE din Constanța se pregătesc să își tragă obloanele

Replica API 13 martie 2020 | 00:00 5888

După ce epidemia COVID-19 a început să ia amploare și în orașul Constanța, iar primul caz de infectare a fost semnalat, tot mai multe instituții, școli, grădinițe, licee și universități și-au oprit activitățile temporar. De când șeful Departamentului pentru Situații de Urgență Raed Arafat a interzis adunările de peste 100 de persoane, pub-urile și cluburile vor fi nevoite să ia în considerare închiderea acestora pentru o perioadă netereminată de timp.

Așadar, IQ pub din Constanța este unul dintre localurile care au anunțat oprirea activității începând din acest week-end „Îl închidem, nu știm perioada, având în vedere că totuși avem voie 100 de locuri . În momentul în care ne hotărâm să deschidem, o să luăm avizul, dar momentan ținem închis că nu e cazul. Ne gândim și la noi și la clienți”, a declarat reprezentantul IQ PUB.

„În mare parte da. Am treabă și nu pot vorbi acum”, a fost răspunsul dat din partea reprezentanților clubului LUV.

„Sănătatea și siguranța sunt prioritate! În solidaritate cu situația actuală, a recomandărilor făcute de Ministerul Sănătății, precum și a noilor reglementari legale, Fratelli Constanța amână evenimentele programate pentru viitorul imediat apropiat”, a anunțat clubul de noapte Fratelli pe pagina de facebook.

“Deocamdată încă ne gândim, dar clubul fiind mai mic, maxim 100 de persoane, nu se știe. Încă nu am luat decizia, dar oricum, daca ar fi deschis, mai mult de 100 de persoane nu vom avea. S-au anulat evenimentele, aveam două concerte dar s-au anulat”, a declarat Heaven’s Hell.

“Normal, asta o să întample. O să se întample cu toate locațiile, cafenele, tot. Odată cu venirea acestui virus trebuie închis tot. Vom anunța și noi pe pagina de facebook”, a declarat managerul clubului Momo.

G.M.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Ala logic ca nu inchide foamea dreacu, oricum la cati virusi si paraziti sunt acolo, Corona isi cere scuze de deranj
3
1
Vai ce tragedie, pitziponcii si pitzipoancele ce vor face acum?Mall-urile cand se vor inchide?
3
0
Lasa ca mergem la Bel Ami sa tragem niste cocaina ca ne lasa turcoaica
4
0
Inchis tot. Restaurante, cafenele, baruri. Nu luati jumatati de masuri.
3
0
si unde mai vine bianca dragusanu sa traga pe nas?
5
0
Inchise toate. Nu avem nevoie de ele.
10
0
Lasati le deschise sa crape cocalarii si tiganii proxeneti. Mai scapam de ei
11
1
Ce o sa faca petardele saracele?doar nu o sa stea acasa?Calatoriile nu mai merg,e jale. Cratita si "miroase parchetul",fetelor!
8
1
Patronul ala jegos care il camstareau baietii e peste impreuna cu lakelele ala de jon
8
1
tigani borati si toate curvele orasului
12
2
GATA! Acum trebuie sa stam prin scari de bloc.
7
2
vin vremuri grele...
13
0
Le e frica la drogati sa nu crape din alta cauza
21
3

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108