REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.4° Constanța Mie., 8 Mai 2024
Anul XX Nr. 6723
17.4° Constanța Miercuri, 8 Mai 2024 Anul XX Nr. 6723
 

CNAIR organizează recensământul circulaţiei rutiere

CNAIR organizează recensământul circulaţiei rutiere

Replica API 2 aprilie 2022 | 00:00 496

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), prin aparatul său tehnic de specialitate, respectiv CESTRIN, va organiza şi coordona activitatea de recensământ general al circulaţiei rutiere, conform unui comunicat al companiei.

Acest proces de culegere a datelor de trafic se desfăşoară prin efectuarea de înregistrări ale traficului în 10 zile din acelaşi an, acoperind toate zilele săptămânii, distribuite astfel: şapte zile în lunile cu trafic mediu (aprilie, mai, octombrie, noiembrie) şi trei zile în lunile cu trafic maxim (iulie, august), scrie Agerpres.

Compania aminteşte că recensământul circulaţiei rutiere se efectuează o dată la 5 ani şi constă în înregistrări manuale ale traficului, pe categorii de vehicule, pentru fiecare post de recensământ în parte.

Recensământul circulaţiei rutiere a fost amânat pentru anul 2022 din cauza pandemiei COVID - 19 care a condus la modificarea fluxurilor de circulaţie pe fondul restricţiilor interne şi externe, programarea iniţială fiind pentru anul 2020, subliniază CNAIR.

Posturile recensământului circulaţiei rutiere sunt amplasate pe autostrăzi, drumuri naţionale şi judeţene. În posturile de recensământ amplasate pe reţeaua de autostrăzi şi drumuri naţionale durata înregistrării va fi de 8 ore/zi, în timp ce pe drumurile judeţene durata va fi de 14 ore/zi. CNAIR menţionează că în toate posturile, indiferent de categoria drumului, se efectuează o zi de înregistrare de 24 de ore.

Potrivit CNAIR, cunoaşterea caracteristicilor traficului pe reţeaua rutieră este absolut necesară atât pentru fundamentarea şi proiectarea investiţiilor rutiere şi a lucrărilor de întreţinere şi reparare a drumurilor, fundamentarea măsurilor de organizare a circulaţiei rutiere şi urmărirea dinamicii de evoluţie a traficului pe reţeaua rutieră, precum şi pentru elaborarea de studii referitoare la evaluarea calităţii aerului, prin estimarea emisiilor generate de traficul rutier şi a impactului asupra mediului.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212