CNE Cernavodă, țepuită de o firmă necunoscută, pe care a angajat-o să-i repare piscinele din Campus
CNE Cernavodă, țepuită de o firmă necunoscută, pe care a angajat-o să-i repare piscinele din Campus
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestContractele publice au fost dintotdeauna ispititoare pentru firmele private. În contextul crizei economice, acestea au devenit însă pentru companii din câteva domenii cheie, precum construcțiile, unica șansă de supraviețuire. Iar Legea achizițiilor publice este mult prea blândă...atât de blândă încât avantajează firmele contractate în detrimentul companiilor sau instituțiilor de stat. Centrala Nucleară de la Cernavodă se chinuie de trei ani să-și pună la punct cele două piscinele sunt situate în complexul de cazare, Campus 1 și Campus 2. Acestea s-au deteriorat din pricina factorilor climatici, ploaie, zăpadă, îngheț/dezgheț. În 2021, a inițiat licitația publică, în vederea unei firme care să se ocupe de lucrări, iar în 2022 a atribuit și contractul numai că au trecut doi ani de la atribuire, iar lucrările sunt în același stadiu. De ce? Pentru că firma câștigătoare își permite să se joace cu banul public.
Legea achizițiilor publice ar trebui schimbată, astfel încât firmele abonate la contractele cu statul să nu mai câștige contractele pe bandă rulantă și să nu-și mai permită să-și bată joc de banii publici. Am avut situații fără număr și la Constanța, iar una dintre acestea este Meva Concept, cea care s-a ocupat de reabilitarea zonei centrale a Constanței...până a făcut-o praf. Ei bine, o astfel de situație o întâlnim și la Centrala Nucleară Cernavodă...unde firma câștigătoare se chinuie de câțiva ani să ducă la capăt niște lucrări. În vederea atribuirii contractului având ca obiect "Lucrări de reabilitare piscine Campus 1 şi 2 - CNE Cernavodă" a fost publicat în SEAP anunţul de participare, fiind declarată câştigătoare DGI Divert Expert SRL şi semnându-se contractul în octombrie 2022.
Termenul de execuție a lucrărilor, amânat de mai multe ori
Printr-un act adițional, termenul de execuţie a fost modificat după cum urmează: 3 luni de la data primirii ordinului de începere, respectiv 20.03.2023 - 19.06.2023. În iunie 2023, societatea a anunțat CNE Cernavodă că va finaliza cu întârziere execuţia lucrărilor şi că acceptă plata de penalităţi conform prevederilor contractuale. Din nou, societatea nu și-a respectat promisiunile contractului, fiind notificată de beneficiar legat de neîndeplinirea lucrărilor la termenele asumate prin contract, iar în răspuns, pe 23 august 2023, firma neserioasă a transmis faptul că este de acord cu aplicarea penalităţilor începând cu data de 20.06.2023, dar nu este de acord cu penalităţile suplimentare în procent de 10% din valoarea totală a lucrărilor neexecutate, începând cu data de 20.07.2023.
Având în vedere că nici până la data de 25 august 2024 nu a finalizat lucrările, așa că CNE Cernavodă a emis factura cu o valoare de 231.397.70 lei reprezentând 137.714,76 lei penalităţi calculate aferente perioadei 19.06 - 04.09.2023 şi 93.682,94 lei penalităţi calculate conform art. 10.1 alin. (2) din contract. Societatea a refuzat înregistrarea şi plata facturii s-a reiterat obligaţia de plată, iar CNE Cernavodă s-a văzut nevoită să meargă în instanță.
În fața instanței, reprezentanții societății au declarat că lucrările au fost finalizate, cu întârziere de 3 luni faţă de termenul de predare a lucrării modificat, respectiv 19.06.2023, perioadă pentru care achizitorul reclamant solicită plata sumei de 233.497,70 lei cu titlu de daune interese moratorii. Nu de aceeași părere au fost și judecătorii, care au admis acțiunea și au obligat societatea țepară să plătească companiei suma de bani cerută.
Societatea a fost înființată în urmă cu 4 ani și este deținută de Tudor George, care mai este implicat în D.G.I. Electrocons SRL și TDG Grup Construct SRL.
Abonată la contractele cu statul
La scurt timp de la înființare, societatea a pus mâna pe nenumărate contracte cu statul, în principal cu primării precum Cernavodă, Cuza Vodă sau Ghindărești.
Prin TDG GRUP CONSTRUCT SRL, Tudor George a mai pus mâna pe un contract la Primăria Saraiu, pentru execuția lucrărilor la Centrul de zi pentru copii aflați în situație de risc de separare de părinți.
Valoarea contractului, atribuit în noiembrie anul trecut, are o valoare 1.273.612 de lei. Aceeași firmă a mai pescuit, anul trecut, 51.605 de lei de la Primăria Nicolae Bălcescu.
Rămâne de văzut cum se va soluționa acest conflict și dacă firma țepară, care-și permite să se joace cu banii publici, va fi sancționată în vreun fel.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
14.5° Constanța 





.jpeg_t.jpeg)



.jpg_t.jpg)

.jpg_t.jpg)

.jpeg_t.jpeg)




