REPLICA ONLINE CONSTANTA

15.2° Constanța Dum., 11 Oct. 2026
Anul XX Nr. 7609
15.2° Constanța Duminică, 11 Octombrie 2026 Anul XX Nr. 7609
 

Cod roșu de căldură extremă în 16 județe. Cum va fi vremea la Constanța

Cod roșu de căldură extremă în 16 județe. Cum va fi vremea la Constanța

A.F. 28 iunie 2026 | 19:38 1345

Aproape jumătate de ţară a intrat de duminică dimineaţă sub avertizare cod roşu de temperaturi extreme, care au ajuns până la 40 de grade, în celelalte regiuni fiind cod portocaliu de caniculă. De luni, codul roşu se extinde în cea mai mare parte a ţării, inclusiv în Bucureşti. Şase judeţe, inclusiv zona de litoral, se vor afla sub avertizare de cod portocaliu.

Cod rosu de caldura extrema in 16 judete. Cum va fi vremea la Constanta

Începând de duminică, de la ora 10.00, timp de 24 de ore, Dobrogea şi sud-estul Munteniei s-au aflat sub cod galben de temperaturi deosebit de ridicate.

Duminică (28 iunie) valul de căldură a persistat, iar în Dobrogea şi în sud-estul Munteniei s-au înregistrat temperaturi deosebit de ridicate pentru această dată, astfel că maximele termice au fost cuprinse între 30 şi 34 de grade, disconfortul termic fiind accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) a atins pragul critic de 80 de unităţi, precizează ANM.

În Banat, Oltenia, cea mai mare parte a Munteniei şi a Moldovei valul de căldură intens a persistat, a fost caniculă şi disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) a depăşit pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile maxime s-au situat între 34 şi 38 de grade, cu cele mai mari valori în Banat. 

Acelaşi interval a fost vizat de o avertizare cod roşu de temperaturi extreme pentru Crişana, Maramureş, Transilvania şi nordul Moldovei.

Cod rosu de caldura extrema in 16 judete. Cum va fi vremea la Constanta

În Crişana, Maramureş, Transilvania şi în nordul Moldovei s-au înregistrat temperaturi maxime extreme, comparabile cu recordurile absolute ale lunii iunie, disconfortul termic a fost deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) a depăşit pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile maxime au fost cuprinse între 35 şi 38 de grade, mai ridicate în Maramureş, Crişana şi nord-vestul Transilvaniei spre 39...40 de grade, informează meteorologii.

Cod portocaliu de caniculă, la Constanța

De luni dimineaţă, aproape toată ţara se va afla sub avertizarea cod roşu de caniculă.

În intervalul 29 iunie, ora 10 - 1 iulie, ora 10:00, sunt prognozate val de căldură intens, caniculă, nopţi tropicale, disconfort termic accentuat, în Dobrogea şi jumătatea estică a Munteniei.

În Dobrogea şi jumătatea estică a Munteniei valul de căldură se va intensifica, va fi caniculă şi disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile maxime se vor situa de la 32 de grade în Delta Dunării şi până la 38 de grade în restul zonelor. Nopţile vor fi tropicale, cu minime ce se vor situa între 20 şi 24 de grade, conform ANM.

În aceeaşi perioadă, va fi în vigoare un cod roşu de caniculă pentru Banat, Crişana, Maramureş, Transilvania, Moldova, Oltenia şi jumătatea vestică a Munteniei.

Cod rosu de caldura extrema in 16 judete. Cum va fi vremea la Constanta

În Banat, Crişana, Maramureş, Transilvania, Moldova, Oltenia şi jumătatea vestică a Munteniei se vor înregistra temperaturi maxime extreme, comparabile cu recordurile absolute ale lunii iunie, disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 35 şi 41 de grade, cu cele mai ridicate valori în Banat şi Crişana, anunţă meteorologii.

Nopţile vor fi tropicale, cu minime ce se vor situa în general între 17 şi 25 de grade.

În după-amiaza şi seara zilei de marţi, gradul de instabilitate atmosferică va fi în creştere mai ales în zonele de deal şi de munte.

Temperaturi resimțite duminică, la ora 12.00

  • 40°C Lugoj
  • 40°C Gurahonț
  • 40°C Chișineu-Criș
  • 40°C Sânnicolau Mare
  • 39°C Timișoara
  • 39°C Oradea
  • 39°C Arad
  • 39°C Satu Mare
  • 38°C Suceava
  • 38°C Botoșani
  • 37°C Galați
  • 36°C București
  • 35°C Constanța

Cod rosu de caldura extrema in 16 judete. Cum va fi vremea la Constanta

Recomandări pentru populație, în perioada caniculară

Pentru prevenirea efectelor temperaturilor extreme asupra sănătății, reprezentanții Serviciului Protecție Civilă recomandă:

  • evitați expunerea prelungită la soare, în special între orele 11:00 și 18:00;
  • dacă utilizați aer condiționat, setați temperatura cu aproximativ 5°C mai mică decât cea din exterior;
  • nu folosiți ventilatoarele atunci când temperatura aerului depășește 32°C;
  • purtați haine lejere, din fibre naturale, în culori deschise și pălării de soare;
  • consumați zilnic 1,5–2 litri de lichide, fără să așteptați apariția senzației de sete. În perioadele caniculare este recomandat să beți un pahar de apă la fiecare 15–20 de minute;
  • evitați consumul de alcool, băuturi cu multă cofeină sau zahăr, deoarece favorizează deshidratarea;
  • limitați activitățile fizice intense desfășurate în aer liber;
  • acordați o atenție deosebită copiilor, vârstnicilor și persoanelor cu dizabilități, oferindu-le lichide în mod regulat;
  • păstrați legătura cu rudele și vecinii în vârstă sau cu probleme de sănătate, pentru a vă asigura că sunt în siguranță;
  • pentru menținerea unei temperaturi suportabile în locuință, țineți ferestrele și draperiile închise pe timpul zilei, aerisiți seara și dimineața devreme, reduceți utilizarea surselor de căldură și opriți aparatele electrocasnice de care nu aveți nevoie.
Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere