REPLICA ONLINE CONSTANTA

14.8° Constanța Dum., 5 Mai 2024
Anul XX Nr. 6720
14.8° Constanța Duminică, 5 Mai 2024 Anul XX Nr. 6720
 

Cojan, CNAS: Trebuie înfiinţate asigurări complementare de sănătate şi să nu existe monopol pe piaţa serviciilor medicale

Cojan, CNAS: Trebuie înfiinţate asigurări complementare de sănătate şi să nu existe monopol pe piaţa serviciilor medicale

Replica API 4 februarie 2022 | 00:00 522

Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Adela Cojan, este de părere că trebuie înfiinţate asigurări complementare de sănătate şi să nu existe "un monopol" pe piaţa serviciilor medicale, scrie Agerpres.

Adela Cojan

"Nu cred că trebuie să existe monopol pe piaţa serviciilor medicale al unui singur finanţator. Şi eu cred că trebuie înfiinţate acele asigurări complementare de sănătate. Totuşi, legislaţia din România permite faptul ca fondul finanţator unic, deocamdată, să încheie contracte cu toţi furnizorii de servicii medicale care îndeplinesc condiţiile de calitate, de acreditare, de evaluare, indiferent de forma de proprietate. (...) În prezent, unele tarife în unele domenii de asistenţă medicală nu reflectă cheltuiala exactă a unităţilor sanitare. (...) Au mai rămas 4 milioane de români care plătesc contribuţia la sănătate şi beneficiem toţi 19 sau 20 de milioane, câţi mai sunt în România", a spus preşedintele CNAS cu prilejul lansării studiului "Analiza impactului economic şi social al furnizorilor privaţi de servicii medicale din România" de către Patronatul Furnizorilor de Servicii Medicale Private - PALMED.

Potrivit acesteia, serviciile medicale private au reprezentat, "cel puţin în ultima perioadă", un segment complementar de activitate, în niciun caz concurenţial pentru sectorul public de sănătate.

În opinia sa, finanţarea asistenţei medicale dentare în România reprezintă încă "Cenuşăreasa" sistemului.

"Finanţarea asistenţei medicale dentare în România reprezintă încă "Cenuşăreasa" sistemului, deşi promitem că odată cu noul contract cadru, aşa cum am solicitat cifrele pentru creditele bugetare şi creditele de angajament pentru anul acesta, încercăm să dublăm plafonul pentru medicii dentişti", a susţinut Cojan.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212