REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.4° Constanța Lun., 29 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6714
17.4° Constanța Luni, 29 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6714
 

Colecţia de artă a cofondatorului Microsoft, Paul Allen, estimată la peste un miliard de dolari

Colecţia de artă a cofondatorului Microsoft, Paul Allen, estimată la peste un miliard de dolari

Replica API 30 august 2022 | 00:00 522

Colecţia de artă a cofondatorului Microsoft, Paul Allen, decedat în 2018, va fi scoasă la licitaţie în cadrul unei vânzări organizate de Christie's la New York în luna noiembrie, a anunţat joi casa de licitaţii, estimând-o la peste un miliard de dolari, ceea ce ar reprezenta un record absolut, informează AFP.

Paul Allen

Vor fi oferite spre vânzare peste 150 de lucrări, printre care tabloul "La montagne Sainte-Victoire", al pictorului francez Paul Cezanne, estimat la peste 100 de milioane de dolari, potrivit unui comunicat.

Toate încasările provenite din vânzare vor fi donate în scopuri caritabile, potrivit Christie's.

Paul Allen, care a murit de cancer în 2018, la vârsta de 65 de ani, a conceput împreună cu Bill Gates sistemul de operare pentru computere personale care avea să asigure succesul companiei Microsoft, fondată în 1975.

A părăsit grupul în 1983, din cauza unor probleme de sănătate şi a deteriorării relaţiei cu Bill Gates, care avea să rămână la conducere până în 2000.

Recordul actual pentru o colecţie privată a fost stabilit în primăvară de cuplul american Harry şi Linda Macklowe, cu 922 de milioane de dolari în mai multe licitaţii la Sotheby's.

Pe lângă Cezanne, în colecţia lui Paul Allen figurează şi tabloul "Small False Start", al pictorului american Jasper Johns, estimat la peste 50 de milioane de dolari, potrivit New York Times.

Christie's nu a făcut publice alte piese ale colecţiei, însă o expoziţie itinerantă organizată în 2016 pornind de la colecţia lui Paul Allen oferă o imagine a bogăţiei acesteia.

Aceasta includea picturi de Monet, Manet, Brueghel cel Tânăr, Klimt, Hockney şi Richter.

Cu această vânzare, care urmează celei a colecţiei Macklowe şi a portretului făcut de Andy Warhol actriţei Marilyn Monroe, "Shot Sage Blue Marilyn", vândut cu 195 de milioane de dolari la începutul lunii mai (un record pentru o lucrare din secolul al XX-lea), anul în curs ar putea rămâne unul dintre cele mai importante din istoria pieţei de artă., citează Agerpres.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272