Colecția de monede care valorează acum mulți bani
Colecția de monede care valorează acum mulți bani
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestVești bune pentru pasionații de numismatică! Un anunț postat recent pe o platformă de vânzări online a captat atenția colecționarilor de monede vechi și rare. Un vânzător a listat o colecție de 21 de monede vechi, despre care susține că provin din secolele XVII și XVIII.
Bărbatul cere 15.000 de lei pentru toată colecția de monede. Anunțul, publicat în mediul online, a generat rapid interes datorită prețului ridicat și a rarității pieselor.În ciuda entuziasmului stârnit de colecție, detaliile despre monede sunt destul de vagi. Conform vânzătorului, monedele ar fi extrem de vechi și ar face parte din perioada 1600-1700, dar nu sunt oferite informații suplimentare despre zona de proveniență sau contextul istoric în care au fost folosite. De asemenea, nu se menționează certificări oficiale de autenticitate, un aspect cheie în evaluarea corectă a valorii unor astfel de obiecte.
Conform experților, valoarea unei monede nu depinde doar de vechime, ci și de raritate, starea de conservare, metalul din care este realizată și contextul istoric.
În ultimii ani, interesul pentru colecționarea de monede vechi a crescut considerabil în România. Platformele online, cum ar fi OLX, și licitațiile specializate au devenit locuri cheie pentru achiziționarea de monede rare. Colecționarii caută bănuți românești și europeni vechi, iar prețurile pentru astfel de piese pot ajunge la mii sau chiar zeci de mii de lei, în funcție de raritate!
Specialiștii recomandă prudență atunci când cumperi monede online, în special la prețuri mari. Trebuie să soliciți un certificat de autenticitate emis de un expert sau o instituție acreditată, să eviți achizițiile fără detalii clare despre perioada, metalul și proveniența pieselor și să verifici reputația vânzătorului. În cazul unor sume mari, este indicat să consulți un expert pentru o evaluare corectă.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
10.4° Constanța 














