REPLICA ONLINE CONSTANTA

14° Constanța Vin., 23 Oct. 2026
Anul XX Nr. 7621
14° Constanța Vineri, 23 Octombrie 2026 Anul XX Nr. 7621
 

Colegii de muncă i-au salvat viața! Ce spun cadrele medicale de pe Ambulanță!

Colegii de muncă i-au salvat viața! Ce spun cadrele medicale de pe Ambulanță!

Replica API 9 mai 2022 | 14:40 4041

Unei persoane i s-a făcut rău la locul de muncă, luni, 9 mai, însă, din fericire, chiar dacă se afla în stop cardio-respirator, a fost resuscitat cu succes. Potrivit cadrelor medicale ale Serviciului de Ambulanță Județean Constanța, o mare parte din merit este al colegilor pacientului, care au aplicat compresii toracice până la sosirea echipajului medical. Prin urmare, iată cât de importante sunt cunoștințele de prim ajutor!

Colegii de muncă i-au salvat viața! Ce spun cadrele medicale de pe Ambulanță!

Cadrele medicale ale Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Constanța muncesc la foc automat, zi de zi. Cazurile de resuscitare nu mai reprezintă o noutate, însă, iată, că și cunoștințele de prim ajutor în rândul populației sunt extrem de importante!

Mai exact, luni, 9 mai, cadrele medicale ale SAJ au fost solicitate să intervină în localitatea Țepeș Vodă, acolo unde unui bărbat i s-a făcut rău la locul de muncă, prăbușindu-se din picioare. A intrat în stop cardio - respirator, însă colegii săi nu au stat pe gânduri și au trecut la efectuarea compresiilor toracice, ceea ce a făcut diferența.

”Am fost solicitați să intervenim la Țepeș Vodă, fiind anunțați că o persoană este în stop cardio - respirator (caz medical). Am pornit imediat, însă distanța dintre Medgidia și Țepeș Vodă este destul de mare în astfel de cazuri. Când am ajuns la fața locului, colegii pacientului efectuau compresii toracice...”, a spus, pentru Replica, unul din cadrele medicale ale SAJ, care au intervenit la fața locului.

Astfel, cadrele medicale au administrat primul șoc de defibrilare, apoi, la scurt timp, a fost administrat al doilea șoc cu debrilitatorul. Pacientul a ieșit din stop cardio-respirator și i-a revenit cunoștința. A fost preluat de elicopterul SMURD și transportat la spital.

"O parte din merit este al colegilor pacientului. Acele compresii toracice au făcut diferența. Felicitări!”, au spus cadrele medicale ale SAJ.

Colegii de muncă i-au salvat viața! Ce spun cadrele medicale de pe Ambulanță!

Iată pașii pe care trebuie să-i urmăm

Prin urmare, cunoștințele de prim ajutor sunt foarte importante și necesită a fi încurajate!

Prima dată sunăm la 112!

”Compresii cu podul palmei la centrul toracelui pe o adâncime de 5-6 cm cu o frecvență de 100 compresii/min. Încontinuu până ajunge ambulanța sau până pacientul respiră. Acest gest salvează viața dacă este inițiat în primul minut de la oprirea cardiacă și este continuat până ce pacientul este preluat de echipa de resuscitare avansată (ambulanța)”, potrivit cadrelor medicale.

L.I.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere