REPLICA ONLINE CONSTANTA

14.3° Constanța Dum., 28 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6713
14.3° Constanța Duminică, 28 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6713
 

Columbia: A fost confiscată o tonă de cocaină ce urma să fie trimisă în Belgia de o facţiune disidentă din FARC

Columbia: A fost confiscată o tonă de cocaină ce urma să fie trimisă în Belgia de o facţiune disidentă din FARC

Replica API 31 iulie 2019 | 00:00 421

Autorităţile columbiene au confiscat o tonă de cocaină ce urma să fie trimisă în Belgia de Frontul Oliver Sinisterra al disidenţilor din gherila FARC, condus anterior de Walter Patricio Arizala, alias 'Guacho', care a murit anul trecut într-o operaţiune militară, au informat luni surse oficiale citate de EFE.

Operaţiunea s-a desfăşurat pe drumul dintre municipiul Palmira spre Cali, capitala departamentului Valle del Cauca, în sud-vestul ţării.

În cadrul acţiunii, soldaţi din Brigada a III-a a Armatei au inspectat un camion şi, cu ajutorul unui câine dresat, au descoperit o substanţă ascunsă în cutii de conserve în care ar fi trebuit să fie fructe.

Într-un comunicat, armata a precizat că, din cele 50.000 de cutii descoperite în vehicul, peste 2.900 conţineau cocaină lichidă.

Anchetatorii au stabilit că substanţa psihotropă cântărea în total 1.100 de kg, ceea ce reprezintă "lovitura cea mai importantă împotriva traficului de narcotice din acest an".

Vehiculul plecase din oraşul Medellin (nord-vest) pentru a ridica încărcătura de cocaină din Valle del Cauca şi a ajunge apoi la Cartagena (nord).

Ulterior, drogul ar fi fost trimis în Belgia de către Frontul Oliver Sinisterra, facţiune disidentă din gherila FARC, sub comanda lui Carlos Arturo Landázuri Cortés, alias 'El Gringo''.

'Guacho', care a fost ucis pe 21 decembrie anul trecut într-o operaţiune militară, conducea gruparea disidentă din FARC din Tumaco, o localitate de la frontiera cu Ecuadorul care deţine cel mai mare număr de hectare cu culturi de coca în Columbia.

El era considerat responsabil de sechestrarea şi asasinarea a trei membri ai unei echipe de jurnalişti ai publicaţiei El Comercio din Quito şi era de asemenea acuzat de trimiterea a tone de cocaină către America Centrală şi Statele Unite. Era unul dintre criminalii cei mai căutaţi în Columbia şi Ecuador, ţări ale căror guverne ofereau o recompensă de până la 700 milioane de pesos (circa 215.000 de dolari) pentru informaţii care să ducă la capturarea sa.

'Guacho' a fost înlocuit la comandă de 'El Gringo'', în vârstă de 24 de ani, pe numele căruia Interpol deja a emis o notificare roşie în care îl caracterizează ca fiind "periculos, predispus la fugă şi violent". AGERPRES

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108