Columbia: Şapte morţi şi trei răniţi în urma unui accident aviatic
Columbia: Şapte morţi şi trei răniţi în urma unui accident aviatic
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCel puţin 7 persoane au murit şi alte 3 au fost rănite după ce, duminică, un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit deasupra unui cartier din oraşul Popayan situat în sud-estul Columbiei, conform informaţiilor furnizate de pompieri, transmite AFP.
"Nouă persoane se aflau la bordul avionului, 7 sunt morţi şi şi alţi doi sunt grav răniţi", a declarat pentru AFP şeful serviciului de pompieri din Popayan, Juan Carlos Ganán.
Al treilea rănit este un copil din cartierul unde s-a prăbuşit avionul, a adăugat Ganán.
Autorităţile, care încearcă să ţină sub control o scurgere de carburant, caută la faţa locului alte posibile victime.
Avionul aparţinând companiei particulare Transpacifico s-a prăbuşit în cartierul popular Junin în jurul orei locale 14:11 (19:11 GMT), la câteva minute după decolarea de pe aeroportul din Popayan, conform unui comunicat dat publicităţii de Aviaţia civilă.
Conform autorităţii aviatice columbiene, nu se cunosc deocamdată cauzele accidentului.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
19° Constanța 



.jpg_t.jpg)

.jpg_t.jpg)
.jpg_t.jpg)
.jpg_t.jpg)
.jpeg_t.jpeg)




