REPLICA ONLINE CONSTANTA

13.3° Constanța Vin., 3 Mai 2024
Anul XX Nr. 6718
13.3° Constanța Vineri, 3 Mai 2024 Anul XX Nr. 6718
 

Comandantul navei de crozieră suspectat că a provocat accidentul grav de pe Dunăre a fost inculpat

Comandantul navei de crozieră suspectat că a provocat accidentul grav de pe Dunăre a fost inculpat

Replica API 3 iunie 2019 | 00:00 285

Comandantul navei de croazieră implicată într-o coliziune gravă cu o ambarcaţiune ce transporta turişti sud-coreeni, miercuri seara pe Dunăre - coliziune soldată cu cel puţin 7 morţi - a fost inculpat sâmbătă de justiţia ungară, informează AFP şi Reuters.

Potrivit unui purtător de cuvânt al Parchetului din Budapesta, căpitanul, un ucrainean de 64 de ani, a fost adus sâmbătă la tribunal după ce a fost arestat preventiv în cadrul unei anchete declanşate pentru "neglijenţă criminală pe o cale navigabilă publică".

Nava de croazieră pe care el o conducea a izbit ambarcaţiunea mai mică, în care se aflau 33 de pasageri sud-coreeni şi doi membri unguri ai echipajului. Accidentul s-a soldat cu cel puţin 7 morţi, iar alte 21 de persoane au fost date dispărute.

Avocatul său, Balazs Toth, a precizat pentru presă, la ieşirea din tribunal, că inculpatul va rămâne în viitorul apropiat în închisoare, Parchetul făcând apel la o decizie de eliberare sub cauţiune.

Avocatul l-a prezentat vineri pe clientul său drept un profesionist experimentat, care "a respectat toate regulile" şi care este "devastat" de dramă.

Anchetatorii încearcă să înţeleagă circumstanţele în care nava de croazieră de 135 de metri, denumită "Sigyn", a lovit ambarcaţiunea de 26 de metri ce efectua o ieşire de rutină pe Dunăre, în zona centrală a Budapestei. Ambarcaţiunea s-a scufundat în doar câteva secunde miercuri seara.

Operaţiunile de căutare a dispăruţilor, pentru care au fost desfăşurate importante mijloace, este îngreunată şi a devenit extrem de periculoasă din cauza debitului fluviului umflat de ploi, ceea ce complică accesul la epavă.

Căutările continuă şi în aval, până în Serbia şi România. Trei dintre cele şapte cadavre au fost scoase din apă mai mulţi kilometri la dus de Budapesta.

AGERPRES

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272