Comandantul român de pe RM Power, acuzat că a aruncat peste bord pasageri clandestini
Comandantul român de pe RM Power, acuzat că a aruncat peste bord pasageri clandestini
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestArestat alături de secund şi 5 marinari filipinezi, în Argentina
Arestat alături de secund şi 5 marinari filipinezi, în Argentina
Nava RM Power, aparţinând unui armator grec şi care naviga sub pavilionul Insulelor Marshal, a plecat la începutul lunii iulie din Congo către portul argentinian Rosario. La puţin timp după ce a ridicat ancora, echipajul a găsit la bordul vasului şapte congolezi şi s-a decis revenirea în port, unde aceştia au fost debarcaţi. Potrivit declaraţiilor furnizate de unii membri ai echipajului, câteva zile mai târziu, când nava se afla deja în apele internaţionale, alţi patru congolezi au fost găsiţi ascunzându-se pe vas, aceştia fiind ulterior legaţi şi aruncaţi în apele oceanului. Din echipajul navei alcătuit din 21 de marinari, comandantul român, Florin Filip, secundul său, Robert Racoviţă, şi 5 marinari filipinezi au fost arestaţi preventiv de autorităţile argentiniene, fiind acuzaţi că au aruncat peste bord în apele oceanului pasageri clandestini congolezi găsiţi pe vas. Adrian Mihălcioiu, liderul Sindicatului Liber al Navigatorilor, consideră că deocamdată sunt doar supoziţii şi că este foarte uşor să incriminezi pe cineva, dar este nevoie de probe concludente. "Ceva nu se leagă. Eu nu cred că s-a întâmplat aşa. Se pare că şi vaporul este reţinut. Este vorba totuşi de un comandant şi de secundul său. În plus, ceilalţi erau filipinezi. În prezent sunt cercetaţi de autorităţile argentiniene. Este o supoziţie. Ei sunt doar arestaţi preventiv. Deocamdată se iau declaraţii. Sunt suspectaţi, dar probe nu există deocamdată. Este foarte uşor să incriminezi pe cineva... Autorităţile argentiene au mărit durata reţinerii lor cu câteva zile, timp în care vor ancheta şi alte persoane. La sfârşitul acestei perioade vor trimite un comunicat oficial şi atunci vom şti mai multe", a declarat, pentru "Replica", Adrian Mihălcioiu, liderul Sindicatului Liber al Navigatorilor.
Marieta ŞTEFAN
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News