REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.4° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
11.4° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

Comănescu, dezvăluiri despre relaţia cu Băsescu şi „negocierile” cu ministrul Transporturilor pe tema Portului Constanţa

Comănescu, dezvăluiri despre relaţia cu Băsescu şi „negocierile” cu ministrul Transporturilor pe tema Portului Constanţa

Replica API 20 septembrie 2014 | 17:19 539

„Pentru mine, Mazăre nu există”

„Pentru mine, Mazăre nu există”

Gabriel Comănescu

Grup Servicii Petroliere (GSP) a organizat, vineri, ceremonia de botez a trei nave care intră în componenţa flotei proprii. GSP Altair, GSP Pegasus şi GSP Centaurus întregesc flota companiei, care ajunge astfel la 13 nave de asistenţă pentru industria marină de petrol şi gaze, numai că momentul solemn a oferit şi prilejul unor noi „înţepături” de ordin personal. Divergenţele dintre preşedintele GSP, Gabriel Comănescu şi primarul Constanţei, Radu Mazăre, sunt arhicunoscute. Scandalul dintre cei doi „grei” ai Constanţei are ca miză pachetul majoritar de acţiuni în Portul Constanţa, unde Mazăre intenţionează să îşi sporească acţiunile cu încă 13%. Numai că un anunţ recent al ministrului Transporturilor, Ioan Rus, i-a dat planurile peste cap edilului Constanţei, susţinând că 50+1% din acţiuni trebuie să rămână în proprietatea statului român.

„Dezbaterea se apropie de adevăr. După câte aţi remarcat declaraţiile actualului ministru al Transporturilor, a înţeles care este realitatea şi a grăit 50 + 1%. Noi, rămânem operatori portuari, ne păstrăm poziţia de 50 + 1%, continuăm discuţiile cu actualul ministru, cu care avem un dialog foarte bun. Atâta timp cât există un dialog formidabil cu domnul ministru Rus, nu văd sensul protestelor. Au fost până acum două întâlniri”, a declarat Comănescu. Preşedintele GSP a salutat şi decizia Avocatului Poporului, care a sesizat o stare de neconstituţionalitate în privinţa Legii nr.216/2008, privind transmiterea cu titlu gratuit a unui pachet de 20% de acţiuni, către Consiliul Local al Municipiului Constanţa, mergând astfel la Curtea Constituţională. Cu alte cuvinte, Mazăre ar putea pierde şi cele 20% acţiuni pe care Consiliul Local Constanţa le are deja. „Sunt două sesizări, iar una este semnată personal, de mine. Eu sunt optimist şi spun că Curtea Constituţională va aplica şi ceea ce a sesizat şi Avocatul Poporului”, a declarat preşedintele GSP, care nu concepe sub nici o formă vreo cale de dialog cu autorităţile locale. “Care autorităţi locale? Pentru mine nu există. Pentru mine, primarul nu există. Primăria există. Primarul nu reprezintă comunitatea locală. E dreptul meu să mă exprim ca cetăţean liber. Se creează o confuzie, domnul primar întotdeauna încearcă să mixeze şi pe partea asta, că el este Dumnezeul Constanţei. Iar ne face bâlci în Constanţa, carnaval în intersecţii!”, a declarat Comănescu.

Dezvăluiri despre relaţia cu Traian Băsescu

În încheierea pledoariei despre subiectul Mazăre, preşedintele GSP s-a străduit să clarifice şi eventuala apropiere a sa de preşedintele Traian Băsescu, idee vehiculată constant în momentele de ciondăneli politice. „Respect preşedinţii României. Eram la o conferinţă, la Istanbul, în care am văzut că în partea română era Constantinescu (Emil Constantinescu – n.r.) stingher şi toată lumea îl evita. Am preferat să mă duc să stau cu preşedintele Constantinescu, pentru că, totuşi, la un moment dat al vieţii noastre, a fost preşedintele României. Toată lumea trebuie să îi spună preşedintele Constantinescu. Relaţia mea cu domnul preşedinte Băsescu nu este nici de rudenie, nici de prietenie, nici de apropiere. Este o relaţie strict de respect. Cu domnia sa am avut un singur contact, când am avut incidentul din Iran, când domnia sa m-a sunat personal, dar m-a sunat şi prim-ministrul de la vremea respectivă, domnul Tăriceanu. Nu pot să dau alte detalii, dar dânsul (Băsescu – n.r.) m-a ajutat la vremea respectivă cu preşedintele Iranului, oarecum a mai îndulcit relaţia cu nebunii ăia de acolo”, a concluzionat Comănescu. Reamintim că liderul democrat-liberal constănţean, Christian Gigi Chiru, s-a dus cu problema Portului la Avocatul Poporului, nimeni altul decât rivalul ideologic, Victor Ciorbea. Senatorul a pus pe tapet tema referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr.216/2008, privind transmiterea cu titlu gratuit a unui pachet de 20% de acţiuni, către Consiliul Local al Municipiului Constanţa şi, recent, Avocatul Poporului a constatat starea de neconstituţionalitate a deciziei privind transmiterea cu titlu gratuit a unui pachet de 1.369.125 de acţiuni deţinute de stat la Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime - S.A. Constanţa, reprezentând 20% din capitalul social, către Consiliul Local al Municipiului Constanţa. Mai mult, dacă CCR constată, la rândul său, starea de neconstituţionalitate, Consiliul Local Constanţa este obligat să returneze toate sumele încasate din 2008 până în prezent.

Marius Florian VASILE

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367