REPLICA ONLINE CONSTANTA

14.9° Constanța Mie., 8 Mai 2024
Anul XX Nr. 6723
14.9° Constanța Miercuri, 8 Mai 2024 Anul XX Nr. 6723
 

Comisarul austriac dă speranțe României și Bulgariei

Comisarul austriac dă speranțe României și Bulgariei

Cristina BĂRBUCEANU 18 ianuarie 2023 | 00:00 418

Comisarul Johannes Hahn se așteaptă ca Viena să renunțe în cele din urmă la vetoul în privința accederii Bulgariei și României în Schengen, ceea ce-i va permite țării să-și repare imaginea.

Comisarul austriac da sperante Romaniei si Bulgariei

Austria, extrem de preocupată de problema migrației, a blocat în decembrie 2022 accederea Bulgariei și României în Schengen, zona specială fără control la frontiere a UE. În vreme ce Croația a fost primită, Sofia și Bucureștii au fost indignate.

„În viitorul relativ previzibil ambele țări vor deveni membri ai Schengen”, a declarat Hahn duminică la postul public ORF. Un prim pas l-ar putea constitui cursele aeriene, a precizat el citat de Euractiv și preluat de Rador.

La acel moment observatorii austrieci au pus vetoul Vienei pe seama alegerilor regionale din Austria Inferioară, fieful partidului conservator ÖVP, programate pe 29 ianuarie. Hahn însuși provine din același partid, însă acum e în mare măsură distanțat de politica internă austriacă, dat fiind că a servit timp de două mandate consecutive la Bruxelles.

Hahn admite că imaginea Austriei a avut „neîndoielnic” de suferit în Bulgaria și România din cauza vetoului, dar „acest lucru se poate îndrepta”, a subliniat el.

Deși „nu [a fost] bucuros” de veto, Hahn afirmă că există o problemă reală cu influxul de solicitanți de azil din Austria, dintre care cam 80.000 neînregistrați.

Pe viitor UE va trebui să se asigure că politicile de viză ale candidaților la aderare sunt 100% conforme cu cele ale blocului, a subliniat comisarul austriac.

Decizia Serbiei din 2022 de a renunța la vize pentru indieni și tunisieni a dus la o creștere considerabilă a cererilor de azil din partea cetățenilor celor două țări, conform stiripesurse.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212