REPLICA ONLINE CONSTANTA

4.7° Constanța Mar., 19 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6673
4.7° Constanța Marți, 19 Martie 2024 Anul XX Nr. 6673
 

Comisia Europeană a rezervat 15 milioane de doze din noul vaccin Moderna

Comisia Europeană a rezervat 15 milioane de doze din noul vaccin Moderna

Replica API 11 august 2022 | 00:00 557

Comisia Europeană (CE) a rezervat, la compania americană în domeniul biotehnologiei Moderna, 15 milioane de doze suplimentare din noua versiune a vaccinului împotriva covid-19, modificat în funcţie de varianta omicron a SARS-CoV-2, relatează AFP.

Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA), autoritatea de reglementare în acest sector, a anunţat la jumătatea lui iunie că a început să examineze această nouă versiune a vaccinului, menită să ţintească atât tulpina originală a SARS-CoV-2, cât şi varianta omicron - ale cărei noi subvariante au antrenat recent o creştere a contaminărilor, citează stiripesurse.ro.

Acordul încheiat de CE rămâne însă suspendat de unda verde a EMA, ”sub rezerva unei autorizări de punere pe piaţă (în UE) în termene care să permită folosirea acestor doze în campanii de vaccinare” anticovid în aceste toamnă şi iarnă, anunţă într-un comunicat Comisia, potrivit News.ro.

Aceste 15 milioane de doze fac parte din comanda globală de 460 de milioane de doze încheiată cu Moderna, în numele Celor 27, de către CE, la începutul pandemiei COVID-19.

Compania americană foloseşte tehnologia ARN mesager.

Comisia anunţa la începutul lui iunie că a încheiat un acord cu această companie cu sediul la New York pentru ca ”o parte” a dozelor a căror livrare este prevăzută în trimestrul al doilea să fie livrată începând din septembrie, în vederea vaccinării cu un ”booster” adaptat variantelor SARS-CoV-2, inclusiv omicron.

Bruxellesul anunţă marţi că s-a înţeles cu Moderna să ajusteze încă o dată calendarul, amânând în septembrie şi în timpul toamnei, iar apoi iarna, livrarea dozelor programate să fie livrate în această vară.

Este vorba despre ”a răspunde mai bine nevoilor statelor membre” ale Uniunii Europene (UE), în această toamnă şi în această iarnă, ”când probabil vor avea nevoie de stocuri suplimentare în campaniile lor naţionale (de vaccinare anticovid) şi în angajamentele lor de solidaritate internaţională”, precizează CE.

”Acordul garantează totodată ca, în cazul în care unul sau mai multe vaccinuri adaptate (variantelor) primesc o autorizare de punere pe piaţă, statele membre (UE) să poată primi aceste vaccinuri adaptate în cadrul contractului în curs”, mai precizează Comisia.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
294439101410
5/49
31213917-03-20243 0 1 5 5 7 6
joker
371118333920