Comisia Europeană lovește Romgaz cu cea mai mare taxă de stocare a dioxidului de carbon de pe continent

Pentru prima dată în istoria sa, Romgaz – cel mai mare producător de gaze naturale din România – a dat în judecată Comisia Europeană. Compania contestă obligațiile impuse prin regulamentul „Net-Zero Industry Act” (NZIA), care o forțează să investească miliarde de euro pentru stocarea dioxidului de carbon. Demersul fără precedent vine pe fondul unei dispute tot mai tensionate între București și Bruxelles privind costurile tranziției verzi și tratamentul inegal aplicat țărilor producătoare de energie din estul Europei.

Prin Regulamentul delegat nr. 1477/2025 și Decizia (UE) 2025/1479, Comisia Europeană a stabilit ca România să asigure o capacitate de stocare a dioxidului de carbon de 10,25 milioane de tone pe an până în 2030 — una dintre cele mai mari cote din Uniune. Din acest total, Romgaz este responsabilă pentru 4,12 milioane de tone, OMV Petrom pentru 5,88 milioane, iar Black Sea Oil & Gas pentru 250.000 de tone. Cu alte cuvinte, companiile românești ar urma să suporte peste 20% din efortul european, deși România contribuie cu doar aproximativ 3% din emisiile industriale ale UE.

Industria de profil avertizează că noile obligații vor genera costuri de peste 15 miliarde de euro pentru construirea infrastructurii de captare, transport și depozitare a CO₂. Tehnologia de sechestrare geologică este abia la început, iar fezabilitatea economică rămâne incertă. Estimările arată că doar implementarea unei capacități de stocare de 9 milioane de tone ar necesita investiții de cel puțin 4,5 miliarde de euro, bani pe care companiile românești nu îi pot suporta fără ajutor de stat.

O acțiune istorică la Curtea de Justiție a UE

Pe 16 octombrie 2025, Romgaz a depus o acțiune directă la Curtea de Justiție a Uniunii Europene, solicitând anularea regulamentului delegat și a deciziei Comisiei Europene. Conducerea companiei consideră că aceste acte normative „induc o disproporționalitate semnificativă și o practică anticoncurențială” pe piața de energie. „Suntem obligați să facem investiții de câteva sute de milioane de euro fără garanții privind recuperarea acestora”, a declarat directorul general Răzvan Popescu, subliniind că măsura impusă de Bruxelles „expune compania unor riscuri economice, tehnice și de mediu”.

Directorul adjunct, Aristotel Jude, a adăugat că este „pentru prima oară când Parlamentul și Comisia Europeană impun direct obligații pecuniare unor companii comerciale, fără un studiu de impact tehnico-economic”. Oficialul avertizează că, pe lângă povara financiară, aceste măsuri vor duce la creșterea prețurilor finale pentru bunurile produse în întreprinderile care trebuie să capteze și să injecteze CO₂. În opinia sa, „costurile vor depăși limita suportabilității pentru consumatori”.

Romgaz subliniază că nu se opune obiectivelor climatice ale Uniunii Europene și nici tranziției verzi, însă nu poate fi obligată să suporte singură consecințele unor politici neadaptate realităților economice. Compania amintește că România este una dintre cele mai vechi țări producătoare de hidrocarburi din Europa, iar această „istorie industrială” pare acum transformată într-o pedeapsă. În timp ce Bruxelles-ul îi cere Romgaz să investească miliarde pentru stocarea carbonului, tot Comisia se bazează pe gazul românesc pentru a înlocui importurile din Rusia.

Paradoxul este evident: din 2027, odată cu intrarea în exploatare a zăcământului Neptun Deep, România va deveni cel mai mare producător de gaze din Uniunea Europeană, furnizând anual peste 8 miliarde de metri cubi. Cu toate acestea, Bruxelles-ul impune celor două companii românești principale – Romgaz și OMV Petrom – cele mai ridicate cote de stocare a CO₂ de pe continent.

În plângerea depusă la CJUE, Romgaz invocă lipsa de criterii de fezabilitate economică, absența garanțiilor de recuperare a investițiilor și potențialele riscuri de mediu asociate stocării onshore a dioxidului de carbon. Compania atrage atenția că majoritatea proiectelor similare din vestul Europei se derulează în zăcăminte offshore, tocmai pentru a evita contaminarea solului sau a apelor. Unele state, precum Germania sau Danemarca, au interzis prin lege stocarea CO₂ pe uscat.

În pofida disputei, Romgaz afirmă că rămâne „ferm angajată în implementarea Green Deal-ului” și că va continua să colaboreze cu instituțiile europene pentru găsirea unor soluții tehnico-economice sustenabile. Totuși, conducerea companiei insistă că nu va demara proiecte care pot „aduce prejudicii acționarilor, statului român sau consumatorilor”.

Procesul deschis de Romgaz la Curtea de Justiție a Uniunii Europene ar putea deveni un precedent pentru alte companii energetice din estul continentului, care se confruntă cu aceleași constrângeri impuse de NZIA. În joc nu este doar o dispută birocratică, ci însăși viabilitatea economică a sectorului de petrol și gaze românesc, aflat între exigențele climatice de la Bruxelles și nevoia Europei de securitate energetică.

Pentru prima dată, un producător român de energie are curajul să conteste în fața instanțelor europene o decizie a Comisiei. Iar ecoul acestui demers ar putea depăși cu mult granițele României.