Comisia Europeană mesaj sumbru pentru toți europenii: Ordinea mondială este moartă. Nu mai există reguli!
Comisia Europeană mesaj sumbru pentru toți europenii: Ordinea mondială este moartă. Nu mai există reguli!
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestComisia Europeană recunoaște că ordinea mondială internațională este iremediabilă, iar Europa ar trebui să se adapteze la „legea junglei” sau să elaboreze noi reguli, informează Mediafax.
Acest mesaj sumbru va fi transmis de Comisia Europeană în cursul zilei de marți, într-un text care detaliază provocările majore care ne așteaptă. „Asistăm la erodarea ordinii internaționale bazate pe reguli”, potrivit unor versiuni ale Raportului strategic prospectiv anual consultate de POLITICO.
Executivul UE a ajuns la această concluzie pe fondul schimbărilor produse odată cu revenirea lui Donald Trump la Casa Albă. De la preluarea mandatului, președintele american a manifestat în mod constant dispreț față de instituții precum ONU – retrăgând finanțarea sau ieșind din organisme cheie ale acesteia – și UNESCO.
Europa: Ordinea mondială nu va mai reveni
Din acest motiv, Executivul Uniunii Europene va recunoaște, marți, că este posibil ca aceste instituții să nu își mai revină după prăbușirea ordinii globale. În alte cuvinte, Europa ar trebui să se pregătească pentru ca aceasta să nu mai revină, potrivit versiunilor raportului.
„O revenire la status quo-ul anterior pare din ce în ce mai puțin probabilă”, avertizează proiectul.
În acest sens, UE ar putea fi afectată în mod special. Caracteristicile cheie ale blocului, precum piața internă, fluxurile comerciale, parteneriatele internaționale și standardele tehnice, depind toate de un sistem multilateral funcțional.
„Instabilitatea și disfuncționalitatea parțială a ordinii internaționale și fracturarea parțială a economiilor globale au un efect destabilizator asupra capacității UE de a acționa în interesul economiei sale și al bunăstării populației sale”, se adaugă în proiect, potrivit stiripesurse.ro.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
12.5° Constanța 







.jpeg_t.jpeg)


.jpg_t.jpg)

.jpg_t.jpg)

.jpeg_t.jpeg)