Comisia Europeană salută acordul politic privind pachetul de simplificare a politicii agricole comune
Comisia Europeană salută acordul politic privind pachetul de simplificare a politicii agricole comune
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestComisia Europeană a salutat marţi acordul politic la care au ajuns ieri Parlamentul European şi Consiliul cu privire la pachetul de simplificare a politicii agricole comune (PAC) pentru a reduce sarcina administrativă, a simplifica schemele de plată şi a stimula competitivitatea fermierilor, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar, relatează agerpres.ro.
Colegiuitorii au convenit provizoriu asupra principiilor-cheie, inclusiv asupra faptului că pachetul de modificări adoptat asigură simplificarea cerinţelor în cadrul fermelor, o mai bună recunoaştere a diferitelor practici agricole, cum ar fi agricultura ecologică, un sprijin raţionalizat pentru fermele mici şi mijlocii, măsuri de stimulare a competitivităţii, inclusiv un acces sporit la instrumente financiare, precum şi o mai mare flexibilitate a statelor membre în gestionarea planurilor lor strategice PAC.
Potrivit sursei citate, acordul provizoriu păstrează esenţa propunerii prezentate de Comisie în luna mai. Sarcina administrativă pentru fermieri şi administraţii, precum şi controalele la faţa locului vor fi reduse. Sprijinul acordat micilor fermieri prin intermediul plăţilor va fi consolidat. Fermele ecologice vor beneficia de norme simplificate. În plus, acordul prevede plăţi de criză către fermierii activi afectaţi de catastrofe naturale şi climatice. S-au găsit compromisuri între colegiuitori în ceea ce priveşte arhitectura verde, sprijinul pentru regiunile ultraperiferice şi interoperabilitatea datelor.
Aceste măsuri vor aduce beneficii reale fermierilor şi statelor membre. Acestea facilitează formalităţile administrative, sporesc flexibilitatea şi ajută fermele mici şi mijlocii să utilizeze mai bine sprijinul PAC. Reformele ar putea economisi peste 1,6 miliarde euro anual pentru fermieri şi peste 210 milioane euro pentru administraţiile naţionale, făcând în acelaşi timp plăţile, cerinţele şi instrumentele de criză mai simple şi mai adaptabile, subliniind că pachetul de simplificare este un rezultat esenţial al PAC, apreciază Executivul comunitar.
Cu condiţia ca acordul politic să fie confirmat de colegiuitori, urmat de intrarea oficială în vigoare înainte de sfârşitul anului, această propunere convenită marţi va oferi deja simplificări şi economii concrete şi specifice începând din 2026.
Comisia propune, de asemenea, măsuri suplimentare de simplificare, inclusiv din domenii din afara agriculturii, menite să reducă sarcina de raportare şi de control şi să faciliteze adoptarea noilor flexibilităţi oferite de omnibusul privind simplificarea PAC.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
10.4° Constanța 













