REPLICA ONLINE CONSTANTA

9.4° Constanța Dum., 5 Mai 2024
Anul XX Nr. 6720
9.4° Constanța Duminică, 5 Mai 2024 Anul XX Nr. 6720
 

Comisia Europeană vrea să taie cu 65% fondurile europene ale Ungariei

Comisia Europeană vrea să taie cu 65% fondurile europene ale Ungariei

Replica API 18 septembrie 2022 | 00:00 903

Comisia Europeană a propus reducerea fondurile europene ale Ungariei cu 65%, din cauza corupției și încălcării normelor statului de drept. Decizia finală va fi luată, însă, de Consiliul European, care are la dispoziție o lună.

Decizia a fost luată în unanimitate în CE. Într-o premieră la nivelul Uniunii Europene, executivul european a anunțat duminică că propune blocarea a 65% din fondurile europene pe care le primește Ungaria prin trei programe operaționale din cadrul politicii de coeziune, echivalentul a 7,5 milioane de euro, din cauza corupției și a declinului democrației înregistrat la Budapesta, relatează Reuters. Comisia Europeană a propus, duminică, Consiliului măsuri de protecție bugetară în temeiul regulamentului privind condiționalitatea.

Aceste măsuri urmăresc să asigure protecție bugetului UE și a intereselor financiare ale UE împotriva încălcării principiilor statului de drept în Ungaria. În ceea ce privește această decizie, comisarul Johannes Hahn, responsabil pentru buget și administrație, a declarat: "Decizia de astăzi este o demonstrație clară a hotărârii Comisiei de a proteja bugetul UE și de a utiliza toate instrumentele pe care le avem la dispoziție pentru a asigura acest obiectiv important." Acest pas se bazează pe un dialog intens între Comisie și autoritățile maghiare în ultimele luni, care a făcut ca Ungaria să propună o serie de măsuri de remediere pentru a răspunde preocupărilor identificate de Comisie atunci când procesul a fost lansat în mod oficial la 27 aprilie anul curent.

Aceasta urmează scrisorii pe care Comisia a trimis-o Ungariei, în care a prezentat măsurile pe care intenționa să le propună Consiliului, și măsurilor de remediere prezentate de Ungaria în scrisoarea din 22 august, completate de clarificări suplimentare într-o scrisoare din 13 septembrie. "Comisia a evaluat în detaliu răspunsul Ungariei, analizând în special dacă măsurile de remediere abordează în mod adecvat constatările inițiale ale Comisiei. Pentru ca măsurile să se califice drept adecvate, acestea ar trebui să pună capăt încălcărilor principiilor statului de drept și/sau riscurilor pe care le creează pentru bugetul UE și interesele financiare ale Uniunii.

Concluzia Comisiei este că măsurile de remediere propuse ar putea, în principiu, să abordeze problemele în cauză, dacă sunt detaliate corect în legile și normele relevante și puse în aplicare în consecință. Până la îndeplinirea etapelor cheie de implementare, Comisia consideră că în această etapă rămâne un risc pentru buget. Așa se explică decizia de astăzi și măsurile propuse, care țin cont și de acțiunea de remediere pe care a prezentat-o ​​Ungaria", se arată în comunicatul Comisiei.

Consiliul are acum o lună pentru a decide dacă adoptă astfel de măsuri, perioadă care poate fi prelungită cu maximum două luni în circumstanțe excepționale. Între timp, Comisia va monitoriza situația și va informa Consiliul cu privire la orice element relevant care ar putea avea un efect asupra evaluării sale actuale.

Ungaria s-a angajat să informeze Comisia cu privire la îndeplinirea etapelor cheie de implementare până la 19 noiembrie, potrivit sursei citate. UE a introdus noua sancțiune financiară în urmă cu doi ani, tocmai ca răspuns la ceea ce spune că reprezintă subminarea democrației în Polonia și Ungaria, conform digi24.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
e c****t pana-n maduva oaselor. Mwie !
1
0
pul-escu amice, preturile au crescut inainte de declansarea razboiului odata cu liberalizarea haoutica facuta de gassca PNL-USR, tu esti unul din aia care pun botul la manipulari!!!
0
0
Inca o dovada de politica cretina a liderilor europeni...cu genul asta de decizii, nu fac altceva decat sa impinga tot mai multe state in bratele rusilor si ale chinezilor...
1
0
Mi se pare normal sa li se taie ungurilor din bani de catre Comisia Europeana caci acum cand toata Europa sufera din cauza razboiului din Ukraina unguri sunt pro Putin motivand ca fara gazele ieftine de rushi poporul maghiar ar suferi"de parca locuitori din celelalte state membre ale U.E.traiesc mai bine decand armata rusa a invadat Ukraina"dar unguri asha sunt ei,vor si cu Putin si cu bani primitzi de la U.E.uniune pe care au criticato de nenumarate ori laudandul in schimb pe Putin si armata rusa.
2
0

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212